Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Din punct de vedere al veşniciei, soarta oricărui om nu depinde, sub nicio formă, de circumstanţele vieţii lui, ci numai de modul cum se foloseşte de circumstanţele respective, date de Dumnezeu. Domnul cunoaşte structura duhovnicească a fiecăruia dintre noi şi, în iubirea Sa, îi oferă fiecărei persoane condiţiile vieţii pământeşti cele mai favorabile pentru dobândirea vieţii veşnice.

Noi vedem doar caracterul exterior al faptelor străine, dar nu avem idee deloc despre sensul şi motivaţiile lor interioare.

Urmărind faptele altora, încercăm cu naivitate să evaluăm în mod corect omul şi faptele lui. Dar nu aşa judecă Dumnezeu, Care se uită nu la faptă, ci la inima omului, ştiind toate circumstanţele vieţii sale şi mişcările sufletului. El evaluează într-o cu totul altă cheie chiar şi ceea ce, fără nicio îndoială, reprezintă un păcat în ochii noştri. 

„...20 de ani în Siberia – o aşez printre cele mai fantastice cărţi care s-au scris în ţara noastră. În faţa ei multe cărţi, mulţi scriitori şi mulţi eroi literari pălesc. După primul şoc şi cea dintâi nedumerire a cititorului, chiar şi a unui erudit academician, poate după un număr de ani în care uimirea se va fi aşezat, deodată cineva va pricepe şi va ridica această carte – a Aniţei cu trei clase primare şi suflet cât o istorie naţională, de o autenticitate «stilistică» genială – şi le va aşeza, fiinţa şi cartea, la umărul marilor noştri mărturisitori ai sufletului românesc.“ (Ştefan J. FAY)

„Cartea e o revelaţie şi s-ar cere primită ca atare. Nu doar privitor la soarta deportaţilor români în Gulagul sovietic povestirea Aniţei Nandriş-Cudla aduce o mărturie esenţială, dar şi pentru reconstituirea staturii ţăranului bucovinean: o statură net aristocratică, pe care metamorfozele provocate de comunism o aruncaseră nu numai în trecut, ci, s-ar spune, aproape în legendă. Or, iată că, odată cu Aniţa Nandriş-Cudla, legenda ia conturul firescului, iar realitatea ei ni se impune din nou.
După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.
Cartea aceasta, care nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie aşezată, prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul din cele mai cumplite destine.“ (Monica LOVINESCU)

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?

Cuvinte scrijelite în pereÈ›ii sufletului după ani grei de nevoinÈ›ă monahală; cuvinte mai scumpe decât tăcerea, mai de preÈ› decât bucatele È™i mai trebuincioase decât băutura. Cuvinte purtătoare de Duh. Cuvinte de Pateric. În treizeci de imagini, imagini de viaÈ›ă, din viaÈ›a Sfântului Munte Athos.

Părintele Ghelasie era pe deplin convins că Prea­sfânta spune despre cei ce vin în Grădina sa: „Celor câÈ›i vin într‑a mea Grădină le mulÈ›umesc; celor câÈ›i rămân le sunt recunoscătoare; celor câÈ›i vor adormi aici le voi fi datoare”.

Avva Avraam l‑a găsit pe avva Isaac plângând È™i l‑a întrebat: „De ce plângi?” „De ce să nu plâng? Că unde avem a ne mai duce? PărinÈ›ii noÈ™tri au ador­mit… Acum am rămas orfani. De asta plâng”, i‑a răs­puns bătrânul.
De asta plâng È™i eu…

Volumul cuprinde îndemnuri È™i rugăciuni pentru Taina Spovedaniei È™i Taina ÎmpărtăÈ™aniei, taine care se află într-o profundă legătură una cu cealaltă È™i care sunt indispensabile vieÈ›ii duhovniceÈ™ti.