Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

…nerabdator cu rautatile aproapelui, omul pacatos este, de obicei, indelung rabdator cu propriile sale patimi de neinchipuit, carora le da putere ca sa-l otraveasca.

Nemilos cu pacatele altora, el le ingaduie propriilor sale pacate sa se inmulteasca in sufletul lui si sa-l conduca pana la caderea deplina…

Neplacut pentru om sa aiba dusmani! Insa sa fii chiar propriul tau dusman e infricosator! Cand in vicioasa dragoste de sine, omul urmeaza cu orbire patimilor sale, socotind sa se desfateze in viata, el isi pregateste singur vesnica moarte.

…asa a randuit Dumnezeu, ca in lupta de dobandire a virtutii, noi sa fim „ajutati” de dusmani si de demoni…

Scrierile Cuviosului Gheorghe din Zadonsk, vestitul zavorat contemporan Sfantului Serafim din Sarov, nu pot avea o prezentare mai buna decat marturia Sfantului Ignatie Briancianinov: „Iata un scriitor duhovnicesc ce i-a lasat cu mult in urma pe toti ceilalti scriitori duhovnicesti din vremea noastra.  Boier si ostas, a lasat armele materiale ca sa intre in arena luptei duhovnicesti, a petrecut în zavorare saptesprezece ani si s-a savarsit din această viaţa la varsta de patruzeci si sapte de ani, inlocuind multimea anilor cu sporirea duhovniceasca.  Din condeiul lui curg rauri de har...  Scrierile lui au devenit una dintre cartile mele de capatai...  Ele au acelasi duh si aceeasi indreptare ca scrierile Sfantului Tihon din Zadonsk.  Imi ingadui sa spun ca au acelasi duh si ca pacatoasele  mele scrieri...  Au mare pret duhovnicesc, caci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu”.
Aceasta carte ofera cititorului roman o parte a uneia dintre cele mai insemnate ­­ope­re ale literaturii duhovnicesti ruse, „preaduhovnicesti şi pline”, cum spunea acelasi Ignatie ­Briancianinov, „de invataturi foarte mangaietoare.”

Aceasta este cea dea patra si ultima din seria de carti tratand diverse teme de psihologie duhovniceasca la Parintii Desertului, care au aparut in traducere romana.  Celelalte trei volume au fost dedicate temelor smereniei, ascultarii si pocaintei in traditia patristica ortodoxa.

Sper ca acest set complet de volume, cuprinzand observatiile mele asupra psihologiei Parintilor Desertului, va contribui la o intelegere mai completa a sensibilitatilor si principiilor duhovnicesti care ii unesc pe toti crestinii in mostenirea comuna a sfinteniei si iubirii, care transcende micile noastre separari si diviziuni spre o mostenire care depaseste Ortodoxia, cuprinzandu-i pe toti cei care doresc sa se apropie de idealul crestin al vechiului desert.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

De nu cunosti duhul cel ucigator, nu vei cunoaste nici Duhul cel datator de viata, spune Sfantul Ioan de Kronstadt.  Aceasta este ideea principala a primelor capitole ale cartii de fata.  Cunoasterea duhului desertaciunii ne ofera in primul rand o mai larga vizibilitate asupra campului de lupta.  O parte din capcanele vrajmasului, aflate pana atunci in ceata, sunt scoase la lumina si cumva explicat mecanismul lor: de obicei a ne lepada armele si a ramane descoperiti in fata vrajmasului.  Oare vrajmasul, care de mii de ani se lupta cu neamul omenesc, nu va profita?  Nu ne va strapunge adanc inima cu otravurile sale?

Ferice de cel ce se lupta duhovniceste cu gandurile, lovindu-le de Piatra unghiulara a fiintei omenesti: Hristos.  Acesta nu este nicidecum numai razboiul pustnicilor, al smeritei rugaciuni si atentii, ci este al fiecarui crestin.  Ca atare, nu reactionezi dupa fire la intamplarile vietii, ci traiesti fiecare clipa dupa Iisus; adevarata noastra fire, icoana, chipul nostru cel adevarat.  Intamplarile ce vin, intr-o clipita a lor, sa nu ne gaseasca, sa nu ne prinda traind in neatentie de valoarea clipei, valoarea Vesnicului in clipa, ca, altfel, in clipa aceea, ne trezim expropiati de icoana noastra de oameni, dupa chipul si asemanarea lui Iisus.