Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

(lipsa text)

Iubiti mult! Hristos va porunceste!

Parintele Arsenie Papacioc

E imposibil ca sufletul insetat dupa Izvorul Iubirii sa nu-L gaseasca...

Parintele Craciun Opre

Traim niste vremuri destul de anevoiase, dar nu trebuie sa ne temem.  Daca ne temem, am pierdut viata, am pierdut existenta. De aceea v-ati botezat, v-ati imbracat in Hristos - si in Hristos trebuie sa traim!  Ce inseamna Hristos?  Suferinta, viata crucii.

Nu este lesne a înÈ›elege nemăsurata adâncime È™i înălÈ›ime a însemnătăÈ›ii Învierii lui Hristos. Ea a cutremurat È™i cerul, È™i pământul, È™i adâncurile iadului.

Lumina cea strălucitoare a acestei întâmplări istorice minunează pe oameni nemăsurat mai mult decât mărimea cea fără de sfârÈ™it a crugului ceresc, pe care o dezvăluie astronauÈ›ii din vremea noastră. Pentru omul cel muritor este totuna dacă această lume este mică – doar atât cât cuprind ochii săi – sau ceva mai mare, încât nici telescopul să n-o poată cuprinde. Lui îi este totuna dacă mormântul său se va întinde pe două arÈ™ini de pământ ori peste întreg cosmosul, care cuprinde milioane de ani lumină. Dar niciun om nu este nepăsător faÈ›ă de Învierea lui Hristos.

Sf. Nicolae Velimirovici

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

Intreaga viata a Sfantului Amfilohie a fost o jertfire de sine adusa lui Dumnezeu si aproapelui in numele dragostei, fiindca dragostea este principalul rod al vietii crestinului si scopul vietii monahale. Dragostea este nemuritoare, ea il urmeaza pe om dincolo de mormant, in viata cea vesnica, si este o legatura intima dintre sufletele celor vii si celor adormiti. Prin credinta, dragoste si milostenia pe care a acordat-o celor aflati in necazuri, el a fost un exemplu viu de vietuire, castigand dragoste si lasand o amintire de neuitat in inimile oamenilor, pentru care era si este un grabnic tamaduitor, milostiv ajutor si grabnic mijlocitor. Si dupa moarte el se arata vindecator, mangaindu-i si cercetandu-i pe cei aflati in primejdii; oamenii ii simt si acum dragostea.

Sfântul Sofronie Saharov
viaÈ›a • acatistul • paraclisul • rugăciuni

Ediţie îngrijită de L.S. Desartovici

MulÈ›i dintre noi ar părea că suntem înfrânÈ›i irevocabil de moÈ™tenirea cataclismului morÈ›ii lui Adam proprie tuturor urmaÈ™ilor lui, dar nu e aÈ™a, pentru că în sânul Sfintei Treimi, atunci când fiecare dintre noi am fost chemaÈ›i la ViaÈ›ă, am fost zidiÈ›i din bucurie È™i întâmpinaÈ›i cu un surâs. E surâsul veÈ™nic al lui Dumnezeu. Acest surâs l-a avut Domnul Hristos pe sfânta Sa faÈ›ă când a înviat din morÈ›i, când a prădat iadul È™i l-a făcut pe Om biruitor asupra morÈ›ii. Atunci ne-a îmbrăÈ›iÈ™at pe toÈ›i cu plinătatea dragostei purtată în trup de Om Care a trecut prin moarte „cu moartea pre moarte călcând”.
Aceasta e puterea prin care ne îmbrăÈ›iÈ™ăm unii pe alÈ›ii, nefiind îngrădiÈ›i de loc, distanÈ›ă sau timp. Suspinul dinaintea durerii È™i a morÈ›ii se preschimbă în îmbrăÈ›iÈ™are a întregii firi omeneÈ™ti, fie ea adeseori dureroasă sau alteori nespus de istovitoare.
Credem că această cărticică È™i rugăciunile cu­prinse în ea pot fi un mic sprijin în această cale.

În tradiţia monahală ortodoxă, prima carte ce se dă fraţilor nou intraţi în mănăstire este cea a Învăţăturilor Avvei Dorothei, ca fiind esenÈ›ială pentru aÈ™ezarea temeliei unei vieÈ›i duhovniceÈ™ti. Însă cuvintele sale, deÈ™i vechi de cincisprezece veacuri, poartă bogata experienÈ›ă a celui ajuns la capătul urcuÈ™ului spre unirea cu Hristos È™i devenit povăÈ›uitor nerătăcit, de folos în aceeaÈ™i măsură mirenilor dornici de zidire sufletească, cât È™i primenirii cugetului monahilor mai încercaÈ›i, spre „aducerea-aminte a dragostei celei dintâi” (cf. Apoc. 2, 4-5). Traducerea de faţă cuprinde întreaga operă a Avvei Dorothei cunoscută până acum şi acceptată ca autentică, într-o încercare de a oferi cititorului un text cât mai credincios stilului oral al originalului şi din dorinÈ›a de a lămuri unele locuri rămase neclare în traducerile precedente.