Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Cartea domnului Ilie Tudor, scrisa din cea mai autentica experienta, cu o clasica simplitate si cu o cuceritoare cinste sufleteasca, ne aluta sa intelegem ceva mai bine acest fenomen unic din istoria secolului XX, atat prin prima ei parte, unde chipul de pe urma al Capitanului si lumea legionara ne sunt infatisate in umanitatea si firescul lor cotidian cu perceptia proaspata si genuina al unui pui de oltean ajuns copil al Legiunii la 14 ani, cat si prin radiografia - cu ochi de acum matur - facuta universului concentrationar din faza tarzie a reeducarii de la Aiud. 

Acest volum insumeaza mai multe predici ale Parintelui Sofian Boghiu la unele Duminici, praznice si sarbatori ale sfintilor din timpul anului, care au fost rostite la Manastirea Antim, unde Parintele a fost staret o mare perioada de timp.  Ele pastreaza ordinea pe care a stabilit-o cel care a cules predicile ramase in manuscris de la Parintele Sofian, Ierodiaconul Gamaliel Sima, si anume ordinea cronologica, fixata insa nu in functie de anul bisericesc, ci de cel civil.

Aceste predici sunt urmate de cateva meditatii ale Parintelui pe tema providentei divine, a rugaciunii, a relatiei parinte duhovnicesc - ucenic, precum si cateva invataturi si sfaturi legate de Sfanta Taina a Spovedaniei.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Sfântul Nicolae Velimirovici nu a căutat să se refugieze din ţară, ci a rămas să sufere alături de poporul său, a fost arestat şi i s‑a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Liubostinia. Era începutul unui drum al crucii care avea să se sfârşească abia după patru ani în cumplitul lagăr de la Dachau, de unde episcopul Nicolae avea să fie eliberat de trupele americane.

Războiul era purtat şi împotriva sutelor de mii de sârbi care nu aveau altă vină decât că nu doreau să renunţe la credinţa ortodoxă a strămoşilor lor, împotriva clerului şi împotriva locaşurilor sfinte. Erau orori comise de reprezentanţii unor ţări care se pretindeau creştine, dar care în practică nu se deosebeau de ateii sovietici sau de împăraţii păgâni din vechime. Fiind sub pază, Sfântul Nicolae nu va putea interveni ca în alte dăţi, ci, asistând din mănăstirea sa la măcelurile comise de reprezentanţii „înaltei” civilizaţii apusene depărtate de Hristos, va scrie pentru a mărturisi pentru adevăr şi pentru credinţa sa. Din suferinţele şi lacrimile sale din acea vreme s‑a născut şi această mică scriere.

Orice crestin se inchipuie pe sine evlavios in fata lui Dumnezeu si, prin urmare, vrednic de Imparatia lui Dumnezeu.  Dar nu este mereu asa cum crede el si cum i se pare lui.

Exista insa inca un criteriu, de asemenea esential, pentru a dovedi dificultatea obtinerii unei rasplati a chemarii de sus.  Este faptul ca lumea crestina, lumea Bisericii, in cea mai mare parte a ei, a adeverit cuvantul ipotetic al Domnului: "Daca sarea se va strica, cu ce se va sara" pamantul?

Criza care afecteaza de-a lungul timpului lumea dupa doua mii de ani de la aparitia Bisericii dovedeste ca sarea s-a stricat cu mult inainte si in proportie mare.  Cei mai multi crestini suntem, in aceasta lunga perioada, crestini dupa inchipuire.  Lumea crestina a parcurs viata ei ecleziastica si duhovniceasca cu inchipuirea asa-zisei autoconstiintei crestine a ei.  A cazut in amagirea autodeterminarii si a autonomiei modului de traire crestina.

Primul chip feminin pe care îl prezintă colecÈ›ia Doamnele Domnilor Români este cel al Doamnei Elina, care i-a stat alături voievodului Matei Basarab, ca împreună-lucrătoare, la opera de ctitorie a Èšării RomâneÈ™ti. Ea se înscrie în galeria personalităÈ›ilor feminine din secolul al XVII-lea, care È™i-au arătat dragostea jertfelnică pentru neam È™i È›ară, contribuind la dezvoltarea culturii româneÈ™ti.

Matei Basarab este considerat cel mai mare ctitor bisericesc al neamului; a zidit 46 de biserici È™i mănăstiri. A sprijinit cultura È™i, împreună cu UdriÈ™te Năsturel, a înfiinÈ›at tipografii la mănăstirile Govora È™i Câmpulung-Muscel. 

Sfintele taine sunt lucrări văzute ale Bisericii lui Hristos prin care, în chip nevăzut, se împărtăÈ™eÈ™te omului harul Sfântului Duh, spre creÈ™tere duhovnicească È™i spre mântuire. Fiecare credincios este chemat să vegheze permanent ca trupul È™i sufletul său să fie curate, vrednice de a primi È™i a păstra pe Duhul Sfânt, vrednice de a fi templu al Duhului Sfânt. 

Se înÈ›elege de aici importanÈ›a Sfintelor Taine în viaÈ›a credincioÈ™ilor È™i adevărul că în afară de Biserică se primesc Sfintele Taine È™i prin ele harul Preasfântului Duh fără de care omul nu se poate mântui