Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

In lumea ortodoxa, Sf. Grigorie a fost privit intotdeauna, in primul rand si mai presus de toate, ca un teolog.  Prin aceasta se intelege in mod obisnuit referirea la munca sa de asezare a temeliilor ortodoxiei trinitare clasice.  De fapt, influenta sa a fost simtita [ca] raspandindu-se peste tot in paradigma elenismului crestin pe care el a lasat-o mostenire Bizantului care se nastea.  Crestinismul bizantin, intr-un inteles real, a fost produsul mintii Sf. Grigorie si capodopera sa, parte ca proiect, parte prin transmiterea sa Bizantului de mai tarziu ca ultimul dintre cei vechi si primul dintre modernii lor.  El a fost patronul arhetipal al noii culturi crestine bizantine care s-a apucat sa curete trandafirii elenismului de spinii acestora, adunandu-i apoi pentru a decora si colora forma unei noi ordini mondiale.  De vreme ce studiul teologiei bizantine insesi incepe sa intre in lumina reflectoarelor si sa pretinda sa fie ascultata in termenii ei proprii, este timpul potrivit si pentru o reevaluare a acestui ultim dintre antici si primului dintre teologii bizantini crestini; si, cu siguranta, unul dintre cei mai straluciti.

Fii intotdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca El sa fie cu tine. Dumnezeu e prezent oriunde, iar tu stai inaintea Lui.  Trebuie sa fim tari in credinta ca ochii Domnului, ce sunt infinit mai luminosi decat soarele, privesc tinta spre fiii oamenilor si nimic nu se poate ascunde de El: nici gandul, nici visul, nici vreo oarecare simtire a inimii.  De catre atotvazatorul ochi al lui Dumnezeu nu se pot ascunde nu numai faptele ascunse si cele de fata, ci si insesi gandurile noastre.

Cronicarul a făcut în­­sem­nările care urmează – în mare parte autobiografice – pe când se afla in iad mai întâi ca fugar şi deÈ›inut la Jilava, iar apoi la munca de jos, timp de 17 ani.
Localizarea acÈ›iunii în Germania a fost, evident, impusă de pretenÈ›iile regimului politic de atunci căci iadul de acasă era Rai. Editorii şi cititorii au înÈ›eles la vremea tipăririi, în anul 1970, alegoria. Se pare că au înÈ›eles‑o şi cenzorii, dar au admis publicarea cărÈ›ii pentru că le‑a plăcut până şi lor, ceea ce era, evident, un act conspirativ.
Cartea denunÈ›ă frica, opresiunea, atentatul împotriva identităÈ›ii oamenilor, limbajul de lemn şi toate relele regimului. Personajele sunt fictive, iar autorul, sub forma alegoriei, redă atmosfera de iad şi măsura până la care ateismul şi tirania au izbutit să deformeze fiinÈ›a umană.
Cenzorii au trăit şi ei în acest iad, responsabili de întreÈ›inerea lui. Iar autorul ar vrea să creadă că, în pofida evidenÈ›ei, în tainiÈ›ele sufletelor lor, mai păstrau şi ei fărâme de omenie. Acest lucru se pare că-l revendică de-abia acum, într-un târziu, cu convingere.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

(lipsa text)