Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

"Această carte este alcătuită din patru omilii, ţinute de mine în parohii creştin-ortodoxe din statul New Jersey,între anii 1995-1996. Prima şi cea mai de seamă omilie, care cuprinde partea substanţială a acestui volum, este intitulată „Preotul – părintele duhovnicesc”. Deşi este scrisă drept răspuns la o invitaţie a preoţilor ortodocşi, fiind destinată mai ales clericilor, ea este de un real interes şi folos pentru mireni.

Celelalte omilii – „Nestemate din lucrările Sfântului Ioan Damaschin cu privire la viaţa duhovnicească”, „Povăţuiri ale Sfântului Grigorie Palama cu privire la viaţa duhovnicească” şi „Scara dumnezeiescului urcuş” – se adresează atât clericilor, cât şi mirenilor. Sunt încredinţat că ele vor fi de folos amândurora.

Locul în care fiecare dintre aceste omilii a fost prezentată, precum şi data prezentării ei sunt înregistrate la începutul fiecăreia.

Meritul pentru publicarea acestei cărţi aparţine în primul rând cucernicilor clerici din New Jersey. Fără invitaţia lor, venită din inimă, spre a putea vorbi despre problemele de care m-am ocupat aici, precum şi dorinţa lor, exprimată cu tărie, de a vedea aceste omilii tipărite, această carte nu ar fi apărut niciodată."

Constantin Cavarnos

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Pe masura ce diavolul raspandeste carti si reviste prin care se propaga diferite erezii, Dumnezeu vine in ajutorul credinciosilor prin carti de folos, asa cum este aceasta. Multi oameni se intreaba:"De ce spune Biserica Ortodoxa ca este Biserica cea adevarata?" "Cum poate demonstra Ortodoxia ca este superioara celorlalte confesiuni crestine?" Cartea de fata raspunde acestui tip de intrebari intr-un mod foarte simplu- printr-o multime de minuni in care Dumnezeu a aratat biruinta adevarului si a rusinat erezia si pe eretici.
Aceste marturii au fost adunate de Sfantul Petru Movila inainte de a fi hirotonit ierarh, cand era arhimandrit al Lavrei Pecerska. De cele mai multe ori, marturiile au fost date chiar de catre martori oculari, ceea ce intareste valoarea lor...

Preacuviosul parinte Eusebiu s-a facut remarcat in mod deosebit datorita celor 35 de ani de misiune la Spitalul Hipocrat din Atena, ca slujitor al Sfantului Altar si duhovnic harismatic.  Sub epitrahilul preacuviosului parinte, mii de bolnavi internati in aceasta institutie spitaliceasca, precum si multi alti credinciosi din afara acesteia, au renascut duhovniceste, cunoscand viata nou-testamentara in Hristos.  Slujitor neobosit al Vitei-de-vie a lui Hristos, pe durata a trei decenii, parintele Eusebiu a transformat Biserica cu hramul Sfantul Luca, din cadrul Spitalului General Hipocrat din Atena, lacas de inchinaciune ridicat prin eforturile sale, intr-un centru spiritual ortodox al trairii liturgice, al misiunii apostolice si al mangaierii sufletelor celor suferinzi.

Intr-o lume in continua schimbare si mereu bantuita de asa zise crize social-economice.  Ortodoxia, prin credinta in Hristos, ofera lumii contemporane un mod de viata personal, dar si comunitar, ce are puterea si cunostinta de a depasi orice fel de criza a lumii acesteia, ramanand mereu statornica valorilor evanghelice si mereu legata de persoana Mantuitorului Hristos si de marturia vie a Sfintilor Lui.

Telul unic si absolut al unei vieti in Hristos este indumnezeirea, adica unirea cu Dumnezeu, astfel incat omul, facandu-se partas energiilor necreate ale lui Dumnezeu, sa devina ceea ce este Dumnezeu prin fire, neinceput si nesfarsit.  Acesta este, din punct de vedere crestin, sensul mantuirii.  Nu este vorba de o imbunatatire morala a omului, ci de o rezidire in Hristos a omului si a societatii, prin intermediul relatiei existente si existentiale cu Hristos Cel Care este descoperirea lui Dumnezeu in istorie.

AdmiraÈ›ia pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat È™i smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiÈ›ei", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea reÈ›etelor, prin costurile reduse de a obÈ›ine respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuÈ›ie scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândeÈ™te arome, care-È™i colorează proximităÈ›ile cu pastelul combinaÈ›iilor sale culinare È™i care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii È™i cu lumea, în care îÈ›i doreÈ™ti să (îÈ›i) revii. Da, împăcarea se poate face È™i prin masa de obÈ™te, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o È›âră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogăÈ›eÈ™te sufleteÈ™te, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovniceÈ™ti!
Răzvan Bucuroiu