Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Prin termenul asceza, in Traditia ortodoxa intelegem stradania, lupta credinciosilor sa supuna voia lor voii lui Dumnezeu, sa puna in practica Legea Lui, sa-si traiasca viata dupa cuvantul Evangheliei.  Asceza este acceptarea de bunavoie a suferintelor si nevointelor de catre credinciosi, cu scopul de a izbuti pazirea cu acrivie a poruncilor lui Dumnezeu si de a ajunge la tinta finala a vietii lor, care este indumnezeirea, adevarata unire cu Creatorul nostru.

In aceasta lucrare a noastra vom incerca sa aratam necesitatea si marile foloase ale ascezei.  Vom dovedi nu doar ca asceza ortodoxa nu este ceva greu de suportat, impovarator si de neizbutit, ci ca, dimpotriva, cu ajutorul acesteia credinciosul dobandeste adevarata fericire, putere si libertate.  Asceza da sens si valoare reala vietii omului, fiindca il ajuta la propriu sa se vindece si sa se preschimbe sufleteste si astfel sa atinga scopul principal al vietii sale, indumnezeirea.

Vom incerca, de asemenea, sa raspundem la multe intrebari care ii preocupa pe oameni, in vederea acceptarii invataturii crestine referitoare la asceza.  Indeosebi astazi, in vremea confortului si a desfatarilor, nedumeririle sunt foarte multe.

Din nenumaratele intamplari pilduitoare si povesti cu talc pe care oamenii iubitori de intelepciune le-au adunat de-a lungul istoriei de doua mii de ani a crestinatatii oricine poate primi dezlegarea nedumeririlor, intarire in necazuri si sovaieli, seninatate in mahniri, ferire de primejdii viitoare, dar si simpla placere a unei lecturi pline de miez si calauzitoare la adevar.

Asemenea istorisiri – povesti adevarate din vietile marilor nevoitori si parabole cu inteles adanc – sunt cuprinse si in aceasta carte, ce poate fi citita cu placere si cu folos la orice varsta si in orice imprejurari.

AdmiraÈ›ia pentru monahul Efrem - acest om harnic, talentat È™i smerit - mi-a crescut în mod vizibil pe măsură ce l-am cunoscut, ce l-am descoperit. Dar, în mod particular, m-a surprins prin surâsul bonom, prin implicarea directă la "coada cratiÈ›ei", prin varietatea propunerilor culinare, prin simplitatea reÈ›etelor, prin costurile reduse de a obÈ›ine respectivele feluri de mâncare, prin timpul de execuÈ›ie scăzut.
O minune de om (e bun la desert!) care răspândeÈ™te arome, care-È™i colorează proximităÈ›ile cu pastelul combinaÈ›iilor sale culinare È™i care face mănăstirea un loc al împăcării cu semenii È™i cu lumea, în care îÈ›i doreÈ™ti să (îÈ›i) revii. Da, împăcarea se poate face È™i prin masa de obÈ™te, prin "liturghia după liturghie", prin comuniunea în jurul unui blid aburind. Mâncarea călugărească în sine, cât ar fi de bună ca gust, dacă nu are o È›âră de rugă în spate, e doar o efemeridă calorică. Rugăciunea, ca ingredient duhovnicesc, îi dezvoltă partea nebănuită, o face "hrană vie", o îmbogăÈ›eÈ™te sufleteÈ™te, o transformă în energie comunitară. Iar aici părintele Efrem este stăpânul acestei transformări, are know-how-ul respectivei tehnici culinar-duhovniceÈ™ti!
Răzvan Bucuroiu

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

(lipsa text)

Să nu irosim timpul preÈ›ios menit dragostei pentru copiii noÈ™tri! Să nu pregetăm să le arătăm iubire câtă vreme sunt ­mici! Pu­tem spune că în aceasta constă taina zidirii du­hov­niceÈ™ti, sufleteÈ™ti, fizice, emoÈ›ionale pe care se va sprijini întreaga lor viaÈ›ă. Dacă picioarele copilu­lui vor sta pe temelia solidă a dragostei, el va creÈ™te devenind un om fericit.

Educându-ne copiii în dragoste, căl­când peste „eul” nostru, cu ajutorul lui Dumnezeu facem să rodească pe de-a-ntregul potenţialul pe care Acesta l-a sădit în ei.

„Ai grijă de fiecare zi, nu sunt atât de multe cât crezi. StrăduieÈ™te‑te să‑ți copleÈ™eÈ™ti copilul cu darul iu­birii, nu te sfii să i-o arăÈ›i. Nu considera pierdut timpul petrecut cu copiii, căci de asta depinde È™i fericirea ta. Ca părinÈ›i, primim atâta dragoste câtă oferim, ba chiar mai multă.”

Pr. Feodor Borodin