Sfantul Grigorie din Nazianz, pe care Biserica l-a numit si-l traieste ca pe „Teologul" prin excelenta, a fost indragit de cititori pentru ca el insusi a iubit mult pe Dumnezeu si pe oameni. Inca si mai mult: a fost iubit pentru ca a suferit foarte mult pentru adevar si pentru ca Dumnezeu, din acest motiv, i-a daruit iluminari. L-a luminat in asa fel mintea incat a reusit sa vorbeasca cu mare autoritate si cu mare putere despre adevar si despre realitatea dumnezeiasca. (Stelianos Papodopoulos)

Potrivit negreselnicei credinte a crestinilor, pe care ne-au lasat-o ca pe o sfanta mostenire, marturisesc si recunosc, cred intr-un singur Dumnezeu Tatal atottiitorul, Dumnezeu Parintele, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant; ma inchin si preamaresc un singur Dumnezeu in trei persoane! Mai recunosc si unirea lui Dumnezeu in trup, iar ca mama a lui Dumnezeu pe cea care L-a nascut dupa trup, Sfanta Maria. Primesc si pe Sfintii Apostoli, pe prooroci, pe mucenici, la fel si in ruga adresata lui Dumnezeu, eu le cer ca prin ei, adica prin mijlocirea lor, Dumnezeu, prietenul oamenilor, sa-mi fie ajutor si sa fie o rasplata care sa-mi fie acordata pentru pacatele mele. Iata pentru ce cinstesc si preamaresc in chip deosbit trasaturile sfintelor icoane, pentru ca ele n-au fost transmise, de Sfintii Apostoli, ca ele n-au fot oprite si ca sunt chiar reprezentate in toate Bisericile noastre!

Fragment dintr-o epistola trimisa de Sfantul Vasile lui Iulian Apostatul

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al creÈ™tinătăÈ›ii È™i dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor È™i avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul sârb, în această fărâmiÈ›are în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturiseÈ™te credinÈ›a È™i nu este cine să apere valorile credinÈ›ei, acea credinÈ›ă este moartă, după cum moartă va fi È™i soarta acelui popor.

Arhimandrit Iustin Pârvu

Prima editie a cartii a aparut in 2007 cu titlul Prin fereastra temniÈ›ei

Societatile consumiste contemporane cunosc din plin ravagiile produse de temutul fenomen patologic al bulimiei sau mancatului in exces.  Cunoscut inca din Antichitate de primii monahi sub numele de gastrimargia sau nebunia pantecelui, el este expresia unei crize existentiale profunde, a carei solutie era vazuta in orizontul teologic si duhovnicesc deschis de revelatia biblica.  Din blestem si sursa a caderii mancatul poate deveni binecuvantare si mantuire pentru cine reinvata sa manance Cuvantul Hristos.

Recitind in registru terapeutic intelepciunea duhovniceasca perena a monahismului egiptean in formularile memorabile ale avvei Evagrie Ponticul, ieroschimonahul Gabriel Bunge ofera in paginile acestei carti un fascinant si util indreptar de arta a vietii pentru omul recent.

Parintele Gabriel Bunge s-a nascut in 1940 la Koln si a studiat teologie si filozofie la Bonn.  In 1962 a intrat in monahism in abatia benedictina de rit slavo bizantin de la Chevetogne (Belgia), retragandu-se din 1980 ca eremit in sihastria Sfanta Cruce de langa Roveredo (Ticino, Elvetia).  Din 2010 este ieroschimonah primit in Biserica Ortodoxa Rusa.  Autor al unei serii de carti si studii despre vechiul monahism, specialist de talie internationala in scrierile avvei Evagrie Ponticul.

Nimic nu este mai edificator pentru vie­tuirea crestineasca decat ­marturia unei credinte ­traite, modelul viu al celor care mai inainte de noi au intruchipat idealul vietii in Hristos.  Aceasta carte reprezinta un dar nepretuit si o intarire duhovniceasca, intrucat ne aduce aproa­pe figura stralucita si sfanta a staretului aghiorit Gavriil Dionisiatul (1886-1983).  ­Supranumit „staretul secolului al XX-lea”, parintele Gavriil a fost o personalitate deosebit de complexa: monah desavarsit, staret intelept, duhovnic luminat, pa­tri­ot inflacarat, scriitor inspirat.
Constient ca ­bo­gata virtute a acestui barbat sfant este imposibil de cuprins in cuvinte, ucenicul sau, monahul Teoclit ­Dionisiatul, incearca, folosindu-si talentul scriitoricesc si experienta dobandita la picioarele marelui duhovnic, sa-i zugraveasca in mod cat mai cuprinzator chipul si vietuirea sfanta, puse in slujba lui Dumnezeu si a semenilor.  Cititorul va gasi astfel in paginile cartii o adevarata hrana duhovniceasca, purtat pe nesimtite in istoria zbuciumata a Greciei veacului trecut, dar si in problemele Ortodoxiei din acea epoca – toate trecute prin filtrul unei viziuni autentic ortodoxe si marcate de sfatul si actiunile intelepte ale staretului ­Gavriil Dionisiatul din Sfantul Munte Athos.

Cuprinde: Acatistul Nasterii Maicii Domnului, Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Acoperamant, Acatistul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu „Potirul nesecat”, Acatistul Maicii Domnului „Povatuitoarea copiilor”, paraclisele Maicii Domnului etc...

Atunci când avem în inima noastră gânduri frumoase, mâncarea, dincolo de meÈ™teÈ™ugul gătitului, are ceva inexplicabil: are harul lui Dumnezeu, devenind într‑adevăr „hrana îngerilor”, iar nu a oamenilor.

De ce are nevoie o mâncare? Întâi de toate, de ingrediente bune, de calitate, deoarece aÈ™a arăÈ›i că‑ți iubeÈ™ti fratele È™i îi oferi ce este mai bun, după porunca Domnului: „IubeÈ™te‑l pe aproapele tău ca pe tine însuÈ›i!” În felul acesta, te respecÈ›i È™i pe tine. 

Apoi, sunt necesare o inimă curată È™i rugăciunea continuă. Fiecare miÈ™care în actul de gătit să fie însoÈ›ită de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieÈ™te‑mă!” sau de rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieÈ™te‑ne pe noi!” 

Acestea sunt „secretele” pentru succesul în bucătărie È™i aÈ™a, întru ascultare, coboară binecuvântarea Domnului. Când veÈ›i încerca să gătiÈ›i plini de asemenea gânduri, cu talantul dăruit de Dumnezeu, să fiÈ›i siguri că Dumnezeu vă va răsplăti. 

Ieromonahul Filotheos 

Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt înaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Lui imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din El, ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele – duhovnicesc si trupesc, mai ales – duhovnicesc. Rugaciunea imi insufla ca eu sunt chipul lui Dumnezeu (vezi: Facerea 1, 26, 27), ca prin starea cea smerita si plina de recunostinta a sufletului meu inaintea lui Dumnezeu, prin vointa mea cea libera eu, sporind la nesfarsit darurile (duhovnicesti) ale lui Dumnezeu, pot, astfel, la nesfarsit sa ma desavarsesc si sa sporesc la nesfarsit asemanarea mea cu Dumnezeu, fericirea mea cereasca, careia ii sunt menit.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.