Traind intr-o perioada apropiata vremurilor noastre, Sfantul Ioan de Kronstadt da marturie prin exemplul sau ca, indiferent de imprejurari, putem duce o viata conforma cu invataturile lui Dumnezeu.  In insemnarile sale duhovnicesti privim uneori ca in oglinda, descoperind situatii ce ne sunt familiare.

Cartea de fata nu este un simplu jurnal, ci un indrumar pentru urcusul duhovnicesc.  Rugaciunea, pocainta, jertfa sunt coordonatele ce ne calauzesc spre acest urcus.  Privind la lupta launtrica a parintelui Ioan, constientizam faptul ca dobandirea acestor virtuti nu este o utopie, ci ceva ce sta in putinta tuturor.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul! 

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa.

Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala.  De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu.  Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Secolul al XVI-lea a fost secolul marilor prigoane.  Cu toate acestea, s-au pastrat multe istorisiri si povestiri deosebite de la cei care au cunoscut indeaproape dragostea si virtutea Sfantului David, care au auzit invatatura lui si au admirat prezenta sa luminoasa.  Exista asadar, multe date si povestiri care pot completa chiar cu amanunte biografia alcatuita de monahul Hristofor.  Scrisa in limba greaca veche, neinteleasa astazi de oamenii simpli si de tinerii care nu o mai invata in scoli, biografia aceasta prezinta in linii generale viata Sfantului.

Volumul "EREZIILE CONTEMPORANE - o adevarata amenintare" semnat de Parinte Arsenie Vliangoftis, Doctor in Teologie si Licentiat in Filozofie prezinta cu exactitate stiintifica pericolele venite din partea falsilor invatatori, promotori ai Scientologiei, ai Globalizarii, ai Noii Ordini a Lucrurilor, sincretismului religios si care nu sunt decat niste unelte in mana diavolului ce umbla racnind, cautand pe cine sa inghita (I Petru, 5,8). De asemenea, foarte bine accentueaza diferenta dintre meditatia antropocentrica de tip yoga si rugaciunea hristocentrica a mintii sau a inimii, specifica Ortodoxiei.

Articolele cuprinse in carticica aceasta s-au publicat mai intai in ziarul religios al Atenei Presa ortodoxa.  Ecoul lor a intrecut orice asteptare.  Alcatuite in urma unor indemnuri-rugaminti, si adresate mai ales clericilor, le redau independente unul de altul, ca sa fie mai la indemana celor ce le vor folosi in infruntarea teoriilor potrivnice.  Unii dintre cei care mi le-au cerut, intre care sunt chiar si ierarhi, mi-au declarat ca isi iau raspunderea publicarii lor.

Arhim. Epifanie T. Teodoropulos

(lipsa text)

Aceasta smerita scriere s-a facut spre neuitare. Multe sfinte lacase, ridicate intru cinstea si slava lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat, zac in uitare, pierzandu-se amanuntele legate de ridicarea si dezvoltarea acestora. Iar urmasii au pierdut aducerea aminte. Iar cine isi uita trecutul, nu are parte de viitor. De aceea ne dorim ca toti care vor vietui pe aceste pamanturi, sa-si aduca aminte de inaintasii lor si de cei ce s-au ostenit spre propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, precum si spre buna-continuarea neamului crestinesc si romanesc.

Robia faÈ›ă de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeieÈ™te materia È™i pe sine însuÈ™i. Este predispus la nespusa nenorocire a vieÈ›ii păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoÈ™ătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit È™i nu se liniÈ™teÈ™te. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens È™i întunecate. RelaÈ›iile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de raÈ›iune domină. Stricăciunea stăpâneÈ™te toate. Omul este dus să facă ceea ce nu doreÈ™te, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptăÈ›eÈ™te È™i într‑un fel se batjocoreÈ™te pe sine însuÈ™i. Ajunge chiar să se certe È™i cu ÎnsuÈ™i Dumnezeu, ca È™i cum Acela ar fi vinovat de starea lui.

„Nădejdea în Dumnezeu este un turn fortificat care nu numai că ne promite izbăvirea de cele rele, dar chiar şi atunci când suntem încercaţi de ispite ne ajută să rămânem netulburaţi. Fiindcă cel care este eliberat de slăbiciunile omeneşti şi se sprijină pe sine prin nădejdea cea cerească, nu numai că reuşeşte foarte repede să scape de cele rele, dar chiar şi când acestea continuă să existe, nu se tulbură, deoarece rămâne drept, punându-şi nădejdea în această ancoră sfântă. Foloseşte-o deci şi tu, şi te vei ridica deasupra tuturor ispitelor”. (Epistola 17)

„Trebuie ca mintea, cea care este regina şi împărăteasa trupului nostru, să vegheze la porţile simţurilor cu gânduri hotărâte, întărită peste tot şi înconjurată de armele duhovniceşti, care să preîntâmpine, să pună capcane şi să-i împiedice pe vrăjmaşii diavoli să intre. Nu trebuie să le permită mai întâi să intre, şi abia apoi să pornească bătălia împotriva lor, deoarece lupta va fi cu mult mai grea şi, de obicei, este câştigată de cealaltă tabără, care ne fură cununa biruinţei. Exact din această pricină şi Logosul mântuitor, Cel care pe toate le vede cu privire neprihănită, l-a ameninţat că-l va pedepsi, pentru ca lupta noastră să nu devină din cale afară de dificilă şi mult prea greu de câştigat, ci la îndemână şi abordabilă. Şi să nu uităm că ceilalţi legiuitori pedepsesc doar fapta, nu şi pe cel care ne duce în ispita săvârşirii”. (Epistola 107)

Liturghia este piramida uriasa pe care a inaltat-o candva spiritul omenesc, piramida al carei fundament este pe pamant, iar cu varful strapunge cerul si trece dincolo de el, oprindu-se in sanul Dumnezeirii. Ea este rugaciunea cea mai inalta si cultul suprem datorat lui Dumnezeu. Este, daca vrei, o infatisare si o sarutare a Cerului cu pamantul. Totul este prezent in ea: om, Sfinti, Ingeri, Heruvimi, Serafimi, Dumnezeu.

Prin ea, cei vii sunt uniti cu cei adormiti in Domnul. Prin ea omul dispare in Dumnezeu si Dumnezeu coboara la om.

Mai mult ca orice slujire sfanta, Liturghia coboara Cerul pe pamant intre oameni, in inimi.

Ana Nuta, autoarea acestei carti, este o copila de 17 ani din Craiova, care viziteaza manastirea noastra in fiecare an. Intr-o vacanta a stat intr-o manastire de maici, iar trairile pe care le-a avut acolo le-a asternut in paginile unui jurnal.

Lasand la o parte viata noastra, sa ne lasam condusi de elanul tineresc al Anei Nuta prin universul Sfintilor, readus in viata cotidiana de cei de astazi. Este util un asemenea periplu pentru ca, urmarind framantarile ei, vom intelege mai bine ascunzisurile propriei noastre firi. In universul sau interior fiecare il cauta pe Dumnezeu, constient sau inconstient. Pe cat de mult avem nevoie sa ne intalnim cu Dumnezeu, pe atat de greu ne este sa ne smerim. Cine altcineva ne-ar putea explica mai usor o asemenea invatatura decat un copil?

Arhimandrit Ioan Larion Neagoe

Manastirea Sihastria Rarau