Adolescenta - poemul iubirii curate

Un poem-preludiu dedicat bunului simţ al tinerei generaţii. Într-o lume în care moralitatea şi-a lăsat pragurile călcate de ideologii împrumutate, poemul iubirii curate s-a transformat într-o atitudine precoce de acceptare a tot ce este nou şi de prost gust, dar care se raliază modelelor occidentale. Iubirea a căpătat un înţeles mai mult sexual decât sufletesc, gesturile şi gândurile s-au bagatelizat, orice atitudine morala este desuetă. Părintele Ilie Moldovan reînvie poemul iubirii curate, al curăţeniei sufleteşti, al păstrării fecioriei, al luptei cu patimile tinereţii şi al acceptării celuilalt ca fiinţă, iar nu ca obiect de satisfăcut plăceri şi aventuri. Stabilitatea spirituală şi viaţa în sânul Bisericii pot aduce pace interioară şi cuminţenie, chiar dacă tinereţea îşi cere la modul cel mai imperios drepturile.

Conceput in urma cu 30 de ani in Franta, de un grup de crestini ortodocsi coordonat de Parintele Cyrille Argenti, catehismul „Viu este Dumnezeu” a fost tradus pentru prima data in limba romana in anul 1992, iar acum vede din nou lumina tiparului intr-o noua traducere si avand inserate 15 icoane color.

Este numit de traducator ca un adevarat „catehism filocalic”, care se axeaza pe structura anului liturgic de la Craciun la Paşti.  Catehismul este dedicat Parintelui Cyrille Argenti, Parintelui Constantin Galeriu si PF Daniel, initiatorul proiectului catehetic „Hristos impartasit copiilor”.

ÎPS Andrei împarte şi analizează fiecare virtute a dragostei, rezultând astfel o frumoasă pledoarie pentru iubirea curată şi nepătimitoare.

Simplitatea cuvintelor este simplitatea iubirii. Sfântul Apostol Pavel, la 1 Corinteni 13, ne prezintă dragostea într-o lumină necunoscută în lumea antică. Cuvintele Mântuitorului se concretizează - iată - într-un imn extraordinar.

Dupa o calatorie indelungata, 2000 de protestanti evanghelici istoviti si-au gasit in final drumul spre casa.  Copertile cartii inchid intre ele istoria catorva oameni curajosi si a congregatiilor lor, care si-au riscat ocupatiile stabile, siguranta si aprobarea prietenilor de o viata pentru a raspunde afirmativ chemarii lui Dumnezeu.  Este, de asemenea, povestea fiecarui credincios care este in cautarea Bisericii celei adevarate, acolo unde Hristos este Domnul si unde se vorbeste despre sfintenie, responsabilitate si puterea lui Dumnezeu, unde iubirea de aproapele este mai mult decat un act de complezenta si unde mofturile si fasoanele sunt lepadate in favoarea invataturii si slujirii apostolice.  Experienta descrisa in carte indeamna la misiune si, paralel, dezvolta indemnul Eccleziastului: „Pana la moarte lupta-te pentru adevar si Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine”.  Este o carte care se adreseaza crestinilor aflati in cautarea innoirii vietii in propriile lor Biserici, o carte pentru cei nesatisfacuti si insetati in propria lor cautare si pentru toti crestinii ortodocsi dornici de revitalizarea vietii lor duhovnicesti.

Acest volum surprinde calaoria spirituala a lui Frank Schaeffer spre ortodoxie, pelerinaj inceput in 1976.  A pornit in aceasta cautare, dupa cum el insusi scrie: "datorita nevoii mele stringente de a afla raspunsuri la intrebarile care ma framantau si de a creste intru Hristos, nu departe de El."

Convertirea la ortodoxie este, fara indoiala, un act ce divulga putere spirituala si curaj din partea oricarui prozelit.  Decizia lui Frank Schaeffer a fost cu atat mai curajoasa cu cat el este fiul unui autor si predicator protestant renumit si respectat in intreaga lume.

(lipsa text)

Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de intrebari: si toate intrebarile acestea, in intemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa intr-o singura dorinta - si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos.  Iar adevarata Biserica a lui poarta - si trebuie sa poarte - raspunsuri la toate intrebarile si sub-intrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele intrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos.  Iar vatra duhului omenesc arde pururea in vesnicele intrebari chinuitoare.  Si orice om arde in ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: ii arde inima, ii arde mintea, ii arde constiinta, ii arde sufletul, ii arde intreaga fiinta.

Intre toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita.  Tocmai pentru aceasta S-a coborat Dumnezeu pe pamant, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre intrebari.  Din aceasta pricina a si ramas intreg pe pamant, in Biserica Lui, careia El ii este cap, iar ea este trupul Lui.  Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si in ea este intreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine-vestirile Sale si cu toate desavarsirile Sale.

Cand va este greu din pricina lucrurilor pe care le fac copiii vostri, atunci plangeti, atunci va rugati la Dumnezeu ca El sa va ajute.  Rugaciunea voastra ramane insa neroditoare.  Si pentru ce ramane neroditoare?  Pentru ca nu-I putem impune lui Dumnezeu pro­priile conditii, pentru ca voi insiva trebuia sa va ingrijiti de copiii vostri si de educatia lor – nu sa asteptati, in nepurtarea voastra de grija, sa implineasca aceasta Dumnezeu.

Orice mama crestina ar trebui sa stie toate aceste lucruri: cum sa se poarte cu copiii ei in primii ani de viata, in adolescenta, cum sa-i inteleaga si cum sa-i indrume pentru a depasi perioadele dificile prin care trec.  Deloc usor, insa bucuriile vor fi pe masura ostenelilor, atat in aceasta viata trecatoare, cat si in viata vesnica…

In vecii vecilor fie binecuvantarea lui Dumnezeu cu mamele care isi cresc copiii intru evlavie!

Oricui iti cere, da-i – porunceste Domnul (Luca 6, 30).  Aceasta este una dintre primele porunci date in crestinism.  Domnul si Sfintii Apostoli o pomenesc deseori.  Si, ca sa ne determine sa o implinim mai cu osardie, au ingradit-o prin cele mai miscatoare indemnuri si chiar cu unele amenintari.  Multi stiu aceasta si potrivit constiintei ar trebui sa-i ajute pe cei sarmani dupa puterile lor.

(lipsa text)

Iubirea fata de aproapele este o cerinta a legii morale naturale, dar si a legii morale pozitive, primindu-si in legea morala a Noului Testament desavarsirea cea mai inalta.  Iubirea naturala fata de aproapele se intemeiaza pe aceeasi natura si descendenta fizica a tuturor oamenilor, la care se adauga tendinta fireasca pentru viata sociala si ajutor reciproc.  Crestinismul primeste si desavarseste aceasta fundamentare, cerand sa-l iubim pe aproapele si pentru faptul ca toti suntem chemati - prin jertfa Fiului lui Dumnezeu - la aceeasi comunitate de viata vesnica si fericita cu Dumnezeu, adica sa-l iubim si pentru Dumnezeu.