A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

„În scrierile parintelui Mihail Pomazanski se poate vedea însusirea autentica a teologiei ortodoxe, care este atât de adesea nesocotita în vremea noastra rece si rationalista. Teologia nu este în primul rând o chestiune de argumente, critici, dovezi si combateri; ci este întâi de toate cuvântul oamenilor despre Dumnezeu, în conglasuire cu învatatura Dumnezeieste revelata a Dreptei-credinte. De aceea, primul scop si cea dintâi aplecare a teologiei este ca totdeauna sa insufle, sa încalzeasca inima, sa ridice pe tot omul mai presus de preocuparile marunte ale pamântului, pentru a întrezari dumnezeiescul început si sfârsit al tututor lucrurilor, si astfel sa-i dea acestuia energia si încurajarea de a se nevoi catre Dumnezeu si înspre patria cereasca. Teologia parintelui Mihail este în acest ton cald si insuflator. El nu este singurul care scrie astazi teologie ortodoxa cu aceasta intentie, dar este unul dintre cei putini ai vechii generatii care se stinge, putând sluji ca punte de legatura între noi si adevarata teologie a Sfintilor Parinti. «Teologia Dogmatica Ortodoxa» este cartea sa de capatâi.“
Ieromonah Serafim Rose
Cartea protopresbiterului rus Mihail Pomazanski „Teologia Dogmatica Ortodoxa” a fost vreme îndelungata privita ca manua¬lul clasic al teologiei ortodoxe americane, fiind folosita ca lucrare principala la Seminarul Ortodox Sfånta Treime din Jordanville, New York. Scrisa limpede, simplu si concis, aceasta lucrare este accesibila nu numai studentilor si seminaristilor, ci chiar si mireanului contemporan în general.

Aceasta este o colecție de eseuri ale unuia dintre giganții emigrației ruse din secolul al XX-lea. Protoprezbiterul Mihail Pomazansky (1888-1988) a fost un teolog eminent al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei. Printre numeroasele lucrări scrise, el este cel mai cunoscut pentru cartea sa Teologia Dogmatică Ortodoxă, care a fost apreciată pentru prezentarea sa simplă a învățăturii ortodoxe și ancorarea ei fermă în scrierile Părinților Bisericii.
El a murit în Jordanville, New York, în 1988, cu doar câteva zile înainte de a împlini o sută de ani. Duhul său caracteristic de profundă smerenie pătrunde aceste scrieri. Subiectele abordate în această colecție includ critica biblică, sobornicitatea și conlucrarea în Biserică, cărțile liturgice, slujirea în Biserică, teologia liturgică a Pr. Alexander Schmemann, canonizarea Sfinților, locul copiilor în Biserică și multe altele.
Redăm mai jos cuvintele pline de laudă ale Părintelui Serafim Rose despre acuratețea și importanța teologiei Părintelui Pomazanski:
„În scrierile Părintelui Mihail Pomazanski se poate vedea însușirea autentică a teologiei ortodoxe, care este atât de adesea nesocotită în vremea noastră rece și raționalistă. Teologia nu este în primul rând o chestiune de argumente, critici, dovezi și combateri; ci este, întâi de toate, cuvântul oamenilor despre Dumnezeu, în conglăsuire cu învățătura dumnezeiește revelată a Dreptei-credințe. De aceea, primul scop și cea dintâi aplecare a teologiei este ca totdeauna să insufle, să încălzească inima, să ridice pe tot omul mai presus de preocupările mărunte ale pământului, pentru a întrezări dumnezeiescul început și sfârșit al tuturor lucrurilor, și astfel să-i dea acestuia energia și încurajarea de a se nevoi către Dumnezeu și spre patria cerească. Teologia Părintelui Mihail este în acest ton cald și insuflator. El nu este singurul care scrie astăzi teologie ortodoxă cu această intenție, dar este unul dintre cei puțini ai vechii generații care se stinge, putând sluji ca punte de legătură între noi și adevărata teologie a Sfinților Părinți”.