A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Mersul la biserica este o parte indispensabila a vietii fiecarui crestin, un element definitoriu al caii duhovnicesti: nu numai punct practic de reper, ci si fantana cu apa vie, care curata si hraneste.

Prin invataturile cuprinse in cartea de fata, Sfantul Teofan Zavoratul ne arata cum sa facem ca el sa nu se transforme intr-o rutina, ci sa devina pentru fiecare un izvor de binecuvantare si de putere spre rezolvarea problemelor vietii si continua sporire duhovniceasca.

Culegerea de faţă a fost alcătuită din propriile scrisori chiar de către Sfântul Teofan Zăvorâtul ca o combinaţie optimă de învăţături ascetice adresate atât monahilor, cât şi mirenilor, şi lămuriri dogmatice de mare actualitate legate mai ales de învăţătura despre Biserică în contextul combaterii învăţăturilor sectare, dar şi de cea despre mântuire, rai şi iad. Printre temele tratate în ea se numără: lupta împotriva enervării, a mândriei, a împrăştierii, oboselii şi plictiselii la rugăciune, a slăbirii voinţei, a răcelii sufleteşti, a iubirii de stăpânire, a osândirii şi vorbirii de rău, a nesimţirii, a autocompătimirii; împărtăşirea cu vrednicie; săvârşirea corectă a pravilei de rugăciune; discernământul duhovnicesc; păzirea de înşelare; păstrarea liniştii sufleteşti în neplăceri; postirea; rugăciunea minţii. 
Abordând un spectru larg de probleme fundamentale, atât teoretice, cât şi practice, ale vieţii duhovniceşti, această carte îşi are locul în biblioteca oricărui creştin ortodox. 

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu‑Vlas 

Sfantul Teofan Zavoratul scria ca: "prin cuvantul Traditie nu se intelege zvonul nedeslusit, care nu se stie cum a aparut si s-a raspandit; ci se intelege invatatura apostolica, propovaduita oral.  Voi intelegeti Traditia ca transmitere din gura in gura?  Dar ea a fost transmitere din viata in viata, din fapta in fapta?  Citim scrierile parintilor pentru ca in ele se pastreaza Traditia apostolica, ce este recunoscuta intr-un glas de toti."

Eu tot sprijin Traditia apostolica pe care Sfanta biserica Ortodoxa o are ca izvor de invatatura alaturi de Sfanta Scriptura? Ceea ce este lasat de apostoli alcatuieste viata crestina si s-a transmis ca atare din generatie in generatie neschimbat, intrand in acelasi timp in scrierile Parintilor inca din veacul intai. Si au inceput crestinii sa gandeasca asa, sa traiasca asa, sa lucreze asa in legaturi reciproce, sa se carmuiasca asa, sa se sfinteasca asa, sa-I slujeasca lui Dumnezeu asa cum au oranduit apostolii?? In cartea de fata gasim un buchet de cugetari crestine, extrase din operele Sfantului Teofan, in care aflam pozitia traditionala fata de multe subiecte foarte importante pentru mantuire. Gasim zeci de raspunsuri pentru tot atatea intrebari pe care poate ni le-am pus de multa vreme?

Cartea de faţă, care cuprinde îndrumări pentru monahii, examinează multe dintre lucrurile de bază ale vieţii duhovniceşti: cum se curăţeşte inima, cum trebuie valorificată suferinţa lăuntrică, râvna duhovnicească şi unirea de taină cu Hristos Domnul.
Sfântul Teofan are excepţionalul dar de a-i putea încuraja pe toţi, indiferent de locul unde au ajuns pe calea duhovnicească, să meargă mai departe în lupta lor împotriva patimilor şi în pregătirea lor pentru unirea cu Mirele Hristos. Învăţătura sa insuflată de Dumnezeu este potrivită pentru toţi cei ce cau­tă cu sinceritate Împărăţia cerurilor.

„Angajaţi‐vă într‐o luptă aprigă împotriva patimilor şi gândurilor rele, şi în felul acesta veţi deveni şi una, şi cealaltă – şi vindecător, şi vindecat. Desigur că nu e acelaşi lucru atunci când săvârşeşti fapte păcătoase ca atunci când ai parte doar de gânduri păcătoase, dar înaintea lui Dumne­zeu tot ca un păcătos te înfăţişezi. Acordaţi mai mare atenţie gândurilor voastre şi râvnei voastre pentru nevoinţă. Atunci când, prin luptă lăuntrică, vei reuşi să scoţi afară din inimă patimile, vei fi în stare să‐i vindeci şi pe ceilalţi; şi făcând astfel îţi vei împlini chemarea în Sfânta Biserică. Căci care este scopul mănăstirilor de călugăriţe şi de călugări? Scopul lor este să pregătească tămăduitori de suflete, atât bărbaţi cât şi femei. Şi trebuie negreşit să împliniţi acest scop. Biserica aşteaptă aceasta de la voi, şi de asemenea toţi creştinii.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului Râvna duhovnicească, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2008. 

raducere de Cristea Florentina

Întemeiată prin marile şi mult roditoarele osteneli pustniceşti ale strălucitului ei întemeietor, Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit († 5 decembrie 532) – care este în apropiere de Ierusalim – împodobeşte şi astăzi locurile sfinte şi toate mănăstirile Răsăritului ce ţin de rânduiala bisericească stabilită de acest mare părinte al Bisericii. Locurile unde s-au nevoit, asemenea minunatului Sava, şi alţi giganţi ai luptelor ascetice precum au fost Sfinţii Eftimie cel Mare, Teodosie Chinoviarhul, Ioan Tăcutul, Dometian, Gherasim de la Iordan, Chiriac Sihastrul ş.a., au atras în mod constant de-a lungul secolelor şi atrag până astăzi iubitori ai blagocestiei care au căutat cu trudă, smerenie şi râvnă căile cele mai drepte şi mai sigure ce duc la viaţa şi la fericirea veşnică.

Unii din vieţuitorii perioadei imediat următoare acestor ctitori ai monahismului palestinian, iubitori şi agonisitori ai vieţii celei îmbunătăţite, au avut şi darul cuvântului: oral şi scris. De le ei ne-au rămas numeroase manuscrise intitulate PATERIC – mare parte a lor fiind culegeri de extrase din scrierile Sfinţilor Părinţi asceţi, dar n-au lipsit nici scriitorii de mare originalitate, deşi aflaţi întru totul pe linia Tradiţiei Părinţilor.

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“