Cum imi luminezi sufletul intinat si-l faci lumina neprihanita si dumnezeiasca? Cum faci purtatoare de lumina nenorocitele mele maini pe care pacatuind le-am intinat cu intinaciunile pacatului? Cum preschimbi buzele mele cu stralucirea dumnezeirii Tale, facandu-le din necurate sfinte? Cum curatesti, Hristoase, limba mea murdara si o faci partasa de mancarea Trupului Tau? Cum ma invrednicesti sa Te vad si sa fii vazut de mine si sa fii tinut de mainile mele Tu, Cel ce tii toate, Care esti nevazut pentru toate cetele ceresti si de neapropiat chiar pentru Moise, intaiul dintre proroci? Caci niciun alt om nu s-a invrednicit sa vada fata Ta, ca sa nu moara. Deci cum m-am invrednicit, Hristoase, sa Te tin, sa Te sarut, sa Te vad, sa Te mananc si sa Te am in inima mea pe Tine, Cel neinteles, pe Tine, Cel singur negrait, pe Tine, Cel neincaput si neapropiat pentru toti, ramanand nears, bucurandu-ma si tremurand si laudand in imne, Hristoase, multa Ta iubire de oameni?