Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Sfântul Luca e o verigă a unui lung lanț care pornește din epoca Apostolilor. L‑a iubit pe Hristos, l-a iubit pe om. A slujit chipul lui Dumnezeu, adică pe om și mai ales pe cel suferind, cu o iubire și cu o abnegație extraordinară – nu pentru bani şi pentru slavă sau pentru alte scopuri egoiste, ci ca să-l slujească, să-l aline, să-l vindece pe omul suferind. La fel ca Domnul Hristos, și Sfântul Luca și‑a petrecut viața pământească făcând bine celor bolnavi, şi de aceea a primit harisma facerii de minuni de la Dumnezeu. Minunile lui sunt nenumărate și de necrezut pentru logica omenească. 
După o viaţă martirică, el a plecat la Ierusalimul cel de Sus pe 11 iunie 1961. Nu ne-a părăsit însă. Cât a trăit, a alergat cu orice mijloc, pe jos, cu calul, cu sania, cu mașina, cu trenul, cu avionul ca să-i ajute pe oameni. Acum nu îl mai împiedică nici distanțele, nici granițele. Aleargă pretutindeni unde este chemat, după cum va constata cititorul acestei cărți din numeroasele mărturii, cuprinse în această carte, ale celor cărora Sfântul Luca le-a făcut bine. arg

Mantia purpurie

O poveste despre creștinii din primele veacuri

Romanul aduce la viaţă povestea unor oameni ca noi, puşi la un moment dat să aleagă între confortul trecător al lumii acesteia, cu toată slava ei deşartă, şi slava veşnică a vieţii viitoare.
Autoarea zugrăvește cu talent imaginea unei epoci de o mare adâncime duhovnicească, ale cărei roade sunt mucenicii Bisericii primelor veacuri. Firul epic surprinde subtil trezirea duhovnicească a eroilor şi urcuşul lor spre Cer în mijlocul unei societăţi care, neprimindu‑L pe adevăratul Dumnezeu, este cuprinsă de haos, confuzie generală şi frică.
Cu toate că acţiunea romanului se petrece în Anti­chitate, în Imperiul Roman, întâmplările nu sunt deloc străine de atmosfera și contextul „imperiului global” al secolului al XXI‑lea.

Mantii purpurii, de oameni făcute,
cum vă prefaceți în nimic,
ca toate cele ale lumii acesteia!

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârșitul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanță aparte nu doar pentru faptul că privește în mod direct istoria poporului român și a Balcanilor acelei epoci îndepărtate și sumbre, ci mai ales pentru măiestria și arta cu care autorul reușește să ne înfățișeze adevăratul chip al credinței lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima și încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoșeniei și a șubrezeniei viețuirii creștinești în vremuri de restriște.


„Pe care dintre virtuțile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoințelor tale mucenicești? Căci trei laude deopotrivă îți datorez: pentru viețuirea ta curată, pentru nevoințele tale mucenicești și apoi pentru minunile pe care și înainte, dar și acum, din mormânt, neîncetat le săvârșești.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri și robule ­adevărate al lui Hristos, care ți‑ai dat sufletul pentru El și ai câștigat atâtea suflete, care ți‑ai văzut trupul împuns de sulițe pentru Domnul și ai fost mărit cu îmbelșugare, care până acum izbăvești pe mulți din gura leului, curățindu‑i printr‑o viețuire cinstită – căci, cu toate că nu ești de față trupește, învățătura și harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate ție și a inimilor noastre, ca un glas viu și lucrător le înmoaie, însănătoșește, întoarce și, pline de credință și viețuire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli și molime –, sfinte, preasfinte, ia, așadar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, și revarsă‑ți și asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat ție de El.”

Tatal nostru este o rugaciune de capatai a crestinilor.  Data Bisericii de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, ea s‑a facut punte spre Dumnezeu, de doua milenii, carturarilor si celor fara stiinta de carte, bogatilor si saracilor, celor puternici si celor slabi deopotriva, indreptand de la grijile lumii la singurul lucru de trebuinta, spre viata vesnica si vesnica bucurie.

In aceasta carte, Mitropolitul Antonie ­Plamadeala – despre care parintele Nicolae Steinhardt spunea: „O figura formidabila... Stralucit de inteligent, harnic la culme, carturar.  Talentat, nobil... Ce aduce in plus?  Ceva fara pret: caldura crestina, marinimia crestina.  Suflul moral.  E un crestin adevsrat: inteligent foc, deschis, neinchistat in maruntisuri...  Aceasta il inalta si‑l deosebeste: o viziune crestina larga, care innobileaza, care dintr‑odata schimba atmosfera, o salta (sus de tot), deasupra simplei eruditii si chiar deasupra fluentei naratiunii si puterii de sintetizare a evenimentelor” – ne insoteste si ne indruma, la fel ca atunci cand era alaturi de noi in aceasta lume, pe calea atat de veche si pururi noua a Rugaciunii Domnesti.

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi. 
Cuvintele Patriarhului Pavle sunt pătrunse de teologia or­­to­­doxă, de înțelepciunea sa, de o mare experiență duhovnicească; ele conțin lecţii de folos pentru suflet, lecţii care arată unde duc drumurile cele largi ale vieţii și unde duc cărările ei înguste. Cuvântul lui este lapidar și clar, bine gândit – cuvânt care ne renaște. Îl îndeamnă pe om, care adeseori este fermecat de vana şi neîntemeiata sa cunoaştere şi luminare, însă îndepărtat de izvorul adevărului, să se țină de rădăcinile sale, de obârşia sa, de cunoașterea duhovnicească, să nu se abată de la adevărul cel veşnic. 
Statura duhovnicească a Patriarhului Pavle n‑a putut și nu poate rămâne ascunsă. Aşa stau lucrurile când e vorba de oamenii mari, înmiresmați de sfințenie, cu plinătate de har, din ale căror cuvinte te poţi adăpa și hrăni duhovniceşte, de la care ai ce învăța, care ar trebui să ne fie cu adevărat pildă. Dintr‑un asemenea om strălucește sfințenia, fiindcă sfințenia nu se poate ascunde. Așa cum nu se poate ascunde cetatea când stă pe un vârf de munte. Ase­menea oameni sunt cu adevărat lumina lumii (Matei 5, 14). 

Nu doar viaţa întreagă, ci şi clipele de dinaintea morţii creştinului sunt hotărâtoare pentru destinul său veșnic. Datorită mai ales valorii covâr­și­toare a acestor clipe ce preced marea trecere, cartea de faţă prezintă un interes cu totul aparte. Întrucât moartea nu reprezintă un sfârșit absolut al vieții, ci doar poarta prin care omul își continuă existența veșnică, pregătirea pentru ea este esențială. De aceea pomenirea morții a fost pentru monahii din vechime un exerciţiu ascetic, menit a fi practicat zi de zi. Autorul ne oferă o excelentă sinteză asupra acestei teme: gândul la moarte ne învaţă smerenia, ne amintește că nu trăim veșnic pe acest pământ, ne ferește de păcate și ne ajută să ne pregătim pentru clipa morții. Ajunși la capătul călătoriei noastre pământești, vom fi supuși unor încercări deloc uşor de depăşit: necredința, deznădejdea, slava deșartă, vedeniile diavolești... Tocmai în momentele de dinaintea morții, diavolul găsește o ultimă ocazie pentru a ne face să pierdem fericita veşnicie. 
Cartea părintelui Serafim Alexiev ne îndeamnă la responsabilitate, arătându-ne cum gândul morţii se poate preface într‑un reazem sigur al mântuirii noastre, printr‑o continuă meditare asupra importanței temei tratate.