Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde 7 istorisiri minunate pentru copii, parinti si bunici. Nadajduim ca ele sa ne fie un ajutor si o cale spre impartasirea din necuprinsa slava a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

Casa unde domneÈ™te iubirea este un roman care ne poartă în vremuri de altădată, într‑o lume ce nu ni se pare deloc străină. 
Într‑o casă dominată de ostilitate È™i nemulÈ›umire, soseÈ™te într‑o seară o orfană. ViaÈ›a de zi cu zi este aspră È™i plină de încercări, dar răbdarea fetei È™i curăÈ›ia ei sufletească pun în miÈ™care o întreagă lume, spre a ne face martori tainei ce dă naÈ™tere binelui. 
GingăÈ™ia È™i dârzenia personajului principal le oferă È™i copiilor de astăzi un model de înfruntare a oricăror greutăÈ›i È™i ne determină să ne întrebăm ce am putea deveni, cât am putea spori duhovniceÈ™te dacă È™i noi am citi în fiecare zi, asemenea acestei copile, din Sfânta Scriptură. 
Elizabeth Cheney (1859‑1953) reuÈ™eÈ™te să se ­aplece asupra perso­na­jelor sale cu dragoste È™i luciditate, îm­părtăÈ™indu‑ne din viaÈ›a lor interioară, din purtările È™i consecinÈ›ele faptelor lor, făcându‑ne sufletele să vi­breze È™i înnoindu‑ne nădejdea că toÈ›i suntem părtaÈ™i lucrării tainice de mântuire a lumii.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îm­bunătățită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se rușineze de vechile obiceiuri bune – acelea care fac ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă și demnă de stimă, și căminul să fie, datorită ei, ceea ce trebuie să fie cu adevărat: un loc fericit, unde părinții și copiii, frații și surorile învață să se iubească și să se ajute unii pe alții. 
Dacă întâmplările prin care trece mica Polly ne pun pe gânduri sau ne oferă o lecție ce poate fi învățată, atunci, în ciuda multelor greutăți pe care le‑am întâmpinat, pot spune că nu mi‑am neglijat cu totul datoria față de tinerii – băieți și fete – pentru care este o onoare și o plăcere să scriu, căci ei mi‑au fost întotdeauna cei mai buni îndrumători, cei mai îngăduitori critici și cei mai apropiați prieteni. 
Louisa May Alcott

CălăuziÈ›i de adolescentul Dimitrie, păÈ™im pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, È™i întrupările Binelui È™i ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărÈ›ile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârÈ™it.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esenÈ›iale, despre credinÈ›a ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situaÈ›iile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezenÈ›a È™i de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conÈ™tientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoÈ›i cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. ÎnvăÈ›ăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preÈ›: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învăÈ›ătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditaÈ›ie. EsenÈ›a sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învăÈ›ătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi È™i inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veÈ™nicie?

Mănăstirea Valaam îÈ™i pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. ViaÈ›a duhovnicească a Valaamului va cunoaÈ™te către sfârÈ™itul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii stareÈ›ului Paisie de la NeamÈ›, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povăÈ›uirea stareÈ›ului Nazarie, opt călugări ruÈ™i vor purcede la creÈ™tinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie È™i Gherman) fiind trecuÈ›i mai apoi în rândul sfinÈ›ilor. Printre marii stareÈ›i de la Valaam se numără È™i Sfântul Antipa de la CalapodeÈ™ti, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de È™aptesprezece ani.
Cartea de faÈ›ă se doreÈ™te a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiÈ›ilor stareÈ›i ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meÈ™teÈ™ugul rugăciunii È™i pe calea vieÈ›uirii duhovniceÈ™ti, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile. Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă –, nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei. 
Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

Acest volum reuneste predici la Praznicele Imparatesti, la sarbatorile inchinate Maicii Domnului si la Duminicile de peste an rostite de Sfantul Teofan Zavoratul spre folosul duhovnicesc al celor ce inseteaza la cuvintele marilor Parinti ai Ortodoxiei.

Astăzi, poate mai mult decât în alte epoci, având în vedere È™i dificultăÈ›ile legate nu numai de supravieÈ›uirea noastră materială ci, în principal, de posibilitatea de a ne practica È™i mărturisi credinÈ›a, de a ne creÈ™te copiii în valorile tradiÈ›ionale creÈ™tine, de a ne exprima libertatea de conÈ™tiinÈ›ă etc., există un sentiment mai puternic al apropierii de acele vremuri de pe urmă, descrise simbolic în Apocalipsă. 
Părintele Athanasie vorbeÈ™te, cu discernământ, în favoarea unei înÈ›elegeri depline È™i exacte a momentului acum în care trăim È™i a felului cum se cuvine să‑l întâmpinăm, iar nu să ne preocupăm exclusiv de problemele care vor veni, È™i să cădem într‑un fel ghicire a viitorului, care este cu totul nefolositoare sufleteÈ™te. Părintele nu este un tâlcuitor È™tiinÈ›ific al textului Apocalipsei, ci un creÈ™tin care îÈ™i pune importanta problemă a modului cum vor trăi, mai exact cum vor rezista, în acele vremuri primejdioase, cei credincioÈ™i. Când vor fi acele presiuni de închinare la Antihrist, fără precedent în istorie, oare cum vor rezita creÈ™tinii? Chiar pe baza textului cărÈ›ii Apocalipsei, părintele răspunde:
„Cu adevărat, păzirea poruncilor È™i credinÈ›a în numele lui ­Iisus Hristos este acea axă bipolară pe care se sprijină această virtute atât de fundamentală È™i atât de necesară a răbdării. Păzi­rea poruncilor naÈ™te curăÈ›ia inimii, iar credinÈ›a în Iisus Hristos aprinde flacăra iubirii. Acestea două împreună atrag harul lui Dumnezeu, iar rezultanta tuturor acestora creează minunea răbdării, a rezistenÈ›ei”.