Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Minunea, la fel ca si milostivirea si dreapta judecata dumnezeiasca, poate cuprinde intinderi nenumarate cu fine nuante si intelesuri.

Prin aceasta carte Sfantul Nicolae al Ohridei si Jicei se face calauza cititorilor pe acest taram unde cel ce voieste sa inteleaga poate afla ceea ce ii este de trebuinta: nadejde, intarire, insuflare, incredintare in nemarginita putere si purtare de grija dumnezeiasca...

Ediţie îngrijită și note de Florin Stuparu 
 
Ediţia de faţă are la bază manuscrisul tipărit întîia oară, prin osîrdia şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al Buzăului, D. D. Kesarie, în zilele bine‑credinciosului Domn a toată Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica, la anul 1840. 
 
 
Se plîngea ucenicul către stareţul său: „Părinte, tot citesc la Psaltire, şi nimic nu înţeleg!” La care bătrînul i‑a răspuns: „Nu‑i nimic, fiule, înţeleg dracii şi se cutremură!” 
Trei sînt pricinile pentru care nu putem pătrunde înţelesul cuvintelor dumnezeieşti şi avem nevoie de tîlcuiri. 
Prima e întunecarea minţii noastre de oameni căzuţi, minte care se află sub înrîurirea duhurilor răutăţii şi a patimilor noastre gîndite sau trupeşti. 
A doua e că Scripturile sînt scrise umbrit, în ghicitură. După căderea omului şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, Ziditorul nu a lăsat făptura Sa întru necunoaştere, dar nici nu S‑a descoperit oricui şi oricum. Pentru a ne aduce aminte de starea şi de vrednicia dintru început şi pentru a ne arăta calea de întoarcere la Sine, adică mîntuirea, răscumpărarea din robia celui rău, Dumnezeu S‑a arătat drepţilor Săi – Patriarhi, Proroci, Apostoli, Sfinţi Părinţi – şi prin ei ne‑a dat Sfintele Sale Scripturi: Vechiul şi Noul Testament, la care se adaugă scrierile Sfinţilor Părinţi insuflaţi de Duhul Sfînt. Şi, fiindcă grăieşte tainele ascunse minţii şi ochiului nostru, e lesne de înţeles că Preasfîntul Duh nu poate vorbi decît tainic, urmînd ca tot darul Său să ne descopere înţelesul, prin cărţile de tîlcuire alcătuite de alţi aleşi ai Săi curaţi cu inima, singurii care pot vedea şi înţelege pe Dumnezeu. 
Dar nevoia de tîlcuiri are şi altă pricină. Trebuie să înţelegem că nimic nu urăşte mai mult vicleanul stăpînitor al lumii acesteia decît Adevărul. Iar Adevărul nu este ceva, el este Cineva, este Însuşi Hristos, Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, şi toate dumnezeieştile scripturi vorbesc despre El, Răscumpărătorul neamului omenesc şi Biruitorul îngerului căzut şi al puterilor lui.

Am fost condamnat la moarte pentru asasinarea unui copil – crimă pe care nu am săvârşit-o. Am suferit peste trei decenii de abuzuri înfricoşătoare. De aceea, în cazul meu, căutarea menirii originare a omului de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele a fost o luptă cumplită, până la sânge. Am suferit enorm până să ajung să învăţ ce înseamnă dragostea adevărată, jertfelnică, şi cum pot să o pun în practică în condiţiile vieţii mele de condamnat la moarte. Am trecut prin mari încercări până să ajung să înţeleg că am fost creaţi nu pentru a ne satisface dorinţele egoiste, ci pentru a căuta împlinirea dragostei de aproapele, pentru a ne dărui celorlalţi şi a suferi pentru ei, pentru a-i iubi aşa cum ne iubeşte Iisus Hristos pe fiecare în parte. Iar când spun „ceilalţi”, mă refer şi la vrăjmaşii mei.
Cei mai mulţi suntem preocupaţi de propriile nevoi şi interese, neavând nici cea mai mică idee despre menirea noastră originară – aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi a ne uni cu El. Din cauza aceasta, nu avem parte de experienţa unei relaţii de dragoste autentică nici cu ceilalţi. Am căzut într-un individua­lism în care comuniunea cu Hristos nu există şi nici nu are cum să existe. Aceasta e starea în care m-am regăsit eu, în lanţurile egoismului care-mi ţineau sufletul despărţit de har. Pentru mine, adevărata luptă pentru curăţire a fost o încercare disperată de a mă izbăvi de moartea veşnică. 
Frank Atwood

Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

Mitropolitul Ierótheos 
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

Să nu irosim timpul prețios menit dragostei pentru copiii noștri! Să nu pregetăm să le arătăm iubire câtă vreme sunt ­mici! Pu­tem spune că în aceasta constă taina zidirii du­hov­nicești, sufletești, fizice, emoționale pe care se va sprijini întreaga lor viață. Dacă picioarele copilu­lui vor sta pe temelia solidă a dragostei, el va crește devenind un om fericit.

Educându-ne copiii în dragoste, căl­când peste „eul” nostru, cu ajutorul lui Dumnezeu facem să rodească pe de-a-ntregul potenţialul pe care Acesta l-a sădit în ei.

„Ai grijă de fiecare zi, nu sunt atât de multe cât crezi. Străduiește‑te să‑ți copleșești copilul cu darul iu­birii, nu te sfii să i-o arăți. Nu considera pierdut timpul petrecut cu copiii, căci de asta depinde și fericirea ta. Ca părinți, primim atâta dragoste câtă oferim, ba chiar mai multă.”

Pr. Feodor Borodin

Păcatul capital al lui Joseph Martin, eroul acestei fascinante cărţi a lui Gheorghiu, a fost refuzul său de a întinde o mână de ajutor unui fugar căutat de poliția politică – păcat ce l-a marcat mai bine de un deceniu și pe care va jura să nu-l mai săvârșească… După unsprezece ani petrecuţi în spatele Cortinei de Fier – acolo unde l-a condus o misiune antropologică începută pe țărmurile Mării Negre –, în chiar ajunul mult așteptatei sale întoarceri în patrie, în apartamentul lui din Sofia sunt aduşi un român rănit, soția și copilul lor. Astfel, începe povestea lumii separate aproape jumătate de veac de Occident, lumea Sacrificaților Dunării.

În stilul deja consacrat prin Ora 25, Gheorghiu stabileşte în carte o paralelă între ultimele zile de viaţă ale eroului său şi Pătimirile lui Hristos. În capitole precum Rana din coastă, Aştept învierea trupului, Pilat se spală pe mâini cu apă de colonie, marele scriitor al exilului românesc condamnă deschis Occidentul, salvat de hidra roşie prin sacrificarea a milioane de oameni din Răsărit...