Responsabili pentru toate

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-026-6
Status: in stoc

Responsabili pentru toate

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 160

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte

1. Cine este răspunzător pentru rău?

2. Suntem responsabili pentru toate

3. Influenţa binelui şi a răului

4. Proporţii nebănuite

5. Responsabilitatea familiei

6. Forme de adresare

7. Împreună-răspunzători

8. Biserica: organismul cel mai complex

9. Iubirea

10. Pocăinţa

11. În loc de încheiere

Pret: 7.20 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

    • Acest volum este o relatare documentara scrisa sub forma povestirilor reale care nu contin numai tragism, dar si amintiri placute din copilarie, aspecte ale vietii linistite de familie, si chiar umor.  Aceasta carte poate fi o buna lectura de familie si poate prezenta interes atat pentru cititorii tineri, cat si pentru cei mai in varsta.

      Cartea este deosebita, fiindca relateaza tragedia familiei preotului martirizat Pavel Ansimov, canonizat in anul 2005 ca nou mucenic al Rusiei.  Persecutiile, privatiunile, arestarile tatalui au pus o amprenta trista asupra vietii copiilor acestui preot.  Dar, cu toate acestea, povestirile despre viata lor sunt relatate cu un optimism crestin.  Ele contin note de bucurie ale copilariei, incalzite de dragostea parinteasca si credinta ortodoxa.  Si cel mai important - amintirile despre tatal sau, care intrucatva ridica valul timpului si raspunde la intrebarea: cine este acest mucenic si ce a determinat hotararea lui de a merge la suferinta pentru Hristos, ce calitati sufletesti trebuie sa existe in omul, care alege constient drumul crucii?

      Cartea abunda cu amanunte clare despre viata moscovita a anilor ΄30, modul de viata al familiei preotului Pavel Ansimov si este folositoare datorita continutului ei moral-spiritual.  Amintirile autorului, un om talentat si curajos care, cu recunostinta, inca isi insuseste lectiile tatalui sau, lectii despre vrednicie, smerenie, curaj, pastrarea credintei ortodoxe, vor fi un exemplu bun pentru cititor.

watch series