Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Arhiepiscopul Andronic de Perm († 7 iunie 1918) nu este doar unul dintre noii ieromartiri ruşi, ci şi una dintre numeroasele personalităţi bisericeşti, care s-au ridicat la înălţimea circumstanţelor, înainte şi după revoluţie, şi care au luptat cu conştiinciozitate pentru credinţa ortodoxă şi pentru poporul lui Dumnezeu. Cinstit, muncitor, curajos, cult şi, întâi de toate, credincios pâna la moarte (Apocalipsa 2, 10), descrie în scrisori, circulare, predici, articole şi pagini de jurnal situaţia întunecată socio-politică din ţara sa, erodarea în mare parte a plinătăţii bisericeşti de către ateism şi de către insuficienţa pastorală a clerului rusesc din toate treptele, de dinainte de schimbarea regimului. Fie ca toate cele relatate în paginile care urmează să devină prilejuri de problematizare pentru noi toţi, dar mai ales pentru păstori. Să ne mişte spre pocăinţă, rugăciune şi lucrare duhovnicească. Să ne inspire râvnă dumnezeiască pentru re-evanghelizarea acelor fraţi ai noştri care s-au înstrăinat de tradiţia ortodoxă mântuitoare şi care s-au predat secularizării distrugătoare. Să ne înveţe că trebuie să facem ceea ce putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru preîntâmpinareaunei nenorociri asemănătoare cu cea pe care au cunoscut-o fraţii noştri de-o credinţă, din Nord. Să ne înţelepţească, în cele din urmă, încât să trăim şi să acţionăm nu ca nişte neînţelepţi, ci precum cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.(Efeseni 5, 15-16)

Frate, ai venit la manastire ca sa te mantuiesti, nu ca sa iti pierzi mantuirea; sa muncesti, nu sa trandavesti. Ia aminte la acestea, iubite monah! Le ai pe toate de-a gata: hrana, imbracamintea, casa si pe celelalte. Nu platesti chirie sau alte cheltuieli. Ce iti mai ramane, decat sa te ingrijesti de mantuirea ta si de a aproapelui, rugandu-te lui Dumnezeu atat pentru tine, cat si pentru toti ceilalti?

I-ai fagaduit Lui Hristos in doua randuri sa lucrezi cu credinta si cu dreptate, la botezul si la tunderea ta in monahism. Unde sunt acum fagaduintele tale? Arata-mi-le [din faptele tale]! Si hainele, si fagaduintele tale vor fi puse in fata ta la Infricosatoarea Judecata a lui Hristos, daca traiesti altfel decat ai promis. Caci L-ai mintit pe Dumnezeu, nu pe oameni. Precum vezi si tu, este un lucru groaznic.

Ia aminte la tine, iubite frate, si tine minte mereu fagaduintele tale. Traieste conform lor, ca sa nu fii osandit la judecata ca un mincinos.

Cartea de fata a Parintelui Gheorghe Grindu ne lumineaza mintea ca sa ne ferim de pacat, iar daca am savarsit totusi pacatul, ne ajuta sa ni-l recunoastem, fara sa aruncam vina pe altcineva, sa-l marturisim inaintea preotului duhovnic si sa fim gata a suferi consecintele lui.  Exista o lege duhovniceasca potrivit careia tot pacatul "se plateste" si se ispaseste prin suferinta.  Prin spovedanie si pocainta Dumnezeu ne iarta pacatele, insa consecintele lor, adica bolile, suferintele si necazurile de tot felul, le suporta fiecare.  Ele nu sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacate, mai ales daca ne-am spovedit curat si ne implinim canonul dat de duhovnic, ci arata milostivirea lui Dumnezeu asupra noastra, Care ingaduie suferinta si necazul pentru ca sa ne inteleptim si in cele din urma sa ne mantuim.

Sfanta Traditie a Vechiului Testament este mai veche decat Sfanta Scriptura.  Si dupa aparitia Sfintei Scripturi, in timpul lui Moise, oamenii au invatat credinta in Dumnezeu prin ajutorul Sfintei Traditii.  Sfanta Traditie a Noului Testament este de asemenea mai veche decat Sfanta Scriptura a Testamentului Nou.  Domnul Iisus Hristos a invatat numai prin viu grai, si Sfintii Apostoli mai mult prin viu grai, decat prin scris.

Cei doi luminatori ai lumii materiale, au fost randuiti pe cer de Dumnezeu in a patra zi a creatiei pentru a lumina pamantul: Soarele pentru zi, si luna pentru noapte.  Cum acesti doi luminatori, dupa porunca lui Dumnezeu lumineaza lumea la timpul lor; tot asa si Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura, implinesc aceeasi voie a lui Dumnezeu, adica lumineaza pe cei ce le cerceteaza cu credinta si cu umilinta pentru a se folosi.  Precum Dumnezeu a facut pe Adam si pe Eva - doi - poruncind ca amandoi sa se iubeasca si sa se ajute pentru a duce jugul casatoriei, incat sa fie amandoi un trup, asa si aceste doua calauze insuflate de Dumnezeu: una spusa si alta scrisa, se ajuta si se intregesc una pe alta, incat amandoua alcatuiesc un singur corp al cuvantului Dumnezeiesc.