Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Aceasta carte, cu apoftegmele unor Parinti din veacul XX, pe cat e de simpla, pe atat e de profunda.  Universitatile Pustiei in care s-au format acesti parinti le-au oferit o intelegere superioara a lucrurilor.

IPS Andrei 

Dumnezeu nu numara caderile, ci ridicarile noastre.  Multi credinciosi pierd bucuria sfanta si pacea inimii pentru ca se dezamagesc de faptul ca Dumnezeu nu-i vindeca in cateva ore sau zile!  Dumnezeu, cum ai vazut, da Harul din belsug din prima clipa a intoarcerii noastre la El, dar noi trebuie sa lucram cu grija si ravna cu acest Har, ca el sa se inscrie in trupul si sufletul nostru, in celulele si sinapsele noastre, ca sa dobandim felul de a fi al lui Dumnezeu intrupat.  Asta se face cu bunavointa, cu rabdare si in timp.  Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp, ca sa-I putem raspunde la iubire cu trupul nostru.  Acum, sufletul nostru este inviat prin Botez si hranit cu Har peste Har prin Sfintele Taine, si slujbe, si rugaciune, dar trupul are nevoie sa intrupeze felul de a fi al Harului si va straluci de slava biruintei Domnului la invierea de obste.  Si inca de acum va arata schimbarea, care se va face treptat si cu nevointa, rabdare si incredere.

Monahia Siluana Vlad 

Cat de departe suntem noi de intelegerea vietii crestine!

Si de mantuit, fiecare dintre noi doreste sa se mantuiasca.  Dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, crestinul trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru mantuire:

• sa nu pacatuiasca;

• daca a pacatuit, sa se caiasca;

• cine nu se caieste cum trebuie, sa rabde necazurile care il lovesc!

Dar cine poate spune ca el se caieste indeajuns, cu destula osardie?  De aceea, calea izbavirii de suferintele pentru pacatele noastre este pocainta.  Puterea pocaintei trebuie sa fie pe masura pacatului.  Iar daca nu constientizam indeajuns pacatul, daca nu avem putere sa facem pocainta adanca, adevarata, trebuie sa primim cu smerenie necazurile trimise si sa multumim pentru ele, ca pentru o mila, ca pentru un semn al grijii lui Dumnezeu fata de noi.

Cuvioasa Pelaghia din Zaharovo este o sfanta care, fiind oarba din nastere, a primit de la Dumnezeu darul vederii cu duhul.  Citind despre harismele ei si despre minunile pe care le-a savarsit, vom vedea cum, in vremurile de prigoana impotriva Bisericii din Rusia secolului XX, Dumnezeu i-a binecuvantat pe robii Sai si le-a dat putere sa biruie toate incercarile veacului... 

In cele ce urmeaza, voi incerca sa talcuiesc cele noua Fericiri, pentru ca ele sunt pietre de temelie care asigura binele vremelnic si cel vesnic al oamenilor.  Explicarea Fericirilor este necesara si pentru aplicarea cuprinsului lor la viata omului contemporan, spre ai reda acestuia bucuria de a gusta pacea si fericirea adevarata.

Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Pe doua dintre chipuri sfintite, care si-au lasat pecetea in viata Bisericii si care au trait in aceeasi vreme, le vom cunoaste in aceasta carte. Pe mai-marele melozilor si imnografilor, Sfantul Ioan Damaschinul, care este si cel mai mare dogmatist al Bisericii noastre, si pe Sfantul Cosma, episcop de Maiuma, din Palestina, un melod si imnograf la fel de insemnat, ce ne vorbesc foarte des, fara sa ne dam seama, prin sfintele slujbe ale cultului nostru.
Mai mult decat orice, la participarea totala a credinciosului la cult contribuie mestesugurile iconografiei si imnografiei
In ambele mestesuguri s-a distins, dupa cum vom vedea, Sfantul Ioan, care prin bunavointa lui Dumnezeu a trait multi ani impreuna cu Sfantul Cosma in casa parinteasca a primului si in Lavra Sfantului Sava. Acest fapt ne permite sa presupunem ca au conlucrat si la modelarea muzicii bisericesti si au influentat, dupa cum stim, determinant, tonalitatea ei.
Insa un domeniu si mai important in care a actionat mult-talentatul Damaschin a fost Teologia si indeosebi Dogmatica, pe care a sistematizat-o ca stiinta si totodata a folosit-o in infruntarea marilor erezii ale vremii lui, mai ales a iconoclasmului. In aceasta l-a intrecut pe fratele sau adoptiv, Sfantul Cosma, care insa in domeniul imnografiei nu este considerat mai prejos decat Ioan, de vreme ce Biserica i-a dat si prenumele de „melodul” sau „imnograful”.