Preț:

25,00 lei

Talcuire la Rugaciunea Domneasca

„Doamne, învaÅ£ă‑ne să ne rugăm” (Luca 11,1). Câtă dreptate au avut Sfinții Apostoli! Nici unul dintre noi n-ar fi știut cu adevărat să se roage dacă Domnul În­suși nu ne‑ar fi îndrumat.
Rugăciunea Domnească este socotită modelul tuturor rugăciunilor, căci prin puține cuvinte sunt arătate aici toate cele de care avem nevoie pentru a petrece pe pământ „viaÅ£ă paÅŸnică ÅŸi liniÅŸtită întru toată cuvioÅŸia ÅŸi buna‑cuviinÅ£ă” (I Timotei 2, 2), spre a ajunge pe lumea cealaltă la desfătarea celor mântuiți. Într-o simplitate dumnezeiască inconfundabilă, ne sunt amintite ­nevoile noastre duhovnicești și trupești, precum și îndatoririle față de Dumnezeu și aproapele. Prin ea ni se deschid ochii spre a vedea întâietatea fără seamăn a duhului asupra trupului și a ne înălța de la tina păcatelor noastre către sfințenia cea dumnezeiască. 
Toate cuvintele acestei rugăciuni sunt adânc de în­­țe­­lep­ciune, mărgăritare fără de preț. E de datoria fie­­că­rui creștin să o cunoască și să înÅ£eleagă în chip drept conÅ£inutul ei.
În rândurile cărții de față – a celui mai cunoscut te­o­­­­­log bulgar din veacul al XX-lea, arhimandritul ­Se­­ra­­fim Alexiev –, Rugăciunea Domnească este lămurită într‑un mod cât se poate de accesibil, în lumina Sfintei Scripturi și pe temeiul cuvintelor Sfinților Părinți, în fo­losul nostru duhovnicesc.

25,00 lei

  • Editura: Sophia
  • Format: 13x20 cm
  • Nr pagini: 248
Autor: Arhim. ISBN: 978-630-346-007-9
Adăugat la favorite
Adăugat la favorite

Vezi produsele tale favorite din wishlist.

TRANSPORT GRATUIT

Pentru comenzile de peste 150 de lei!

Brand: Arhim., Serafim Alexiev

Editura

Format

13×20 cm

Nr pagini

248

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Talcuire la Rugaciunea Domneasca”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Titluri similare

Scroll to Top