Samanta satanei si dragostea lui Hristos

Scopul vieţii creştine este de a-L dobândi pe Duhul Sfânt, de a fi în comuniune constantă cu Dumnezeu, de a cunoaşte şi de a face voia lui Dum[1]nezeu. Dacă nu există nicio dorinţă în acest sens, atunci viaţa, din punct de vedere creştin, este lipsită de scop, fără sens şi pustie. Dar, pentru a dobândi Duhul Sfânt, trebuie să ne curăţim inima de patimi şi, mai ales, de mândrie – mama tuturor patimilor şi a păcatelor. Chiar şi cea mai mică umbră de mărire de sine este inacceptabilă, iar cea mai subtilă formă de iubire de sine devine un obstacol în calea sălăşlu[1]irii Duhului lui Dumnezeu în inima omului. Cel mai mic afront adus unei alte persoane este considerat un păcat împotriva iubirii, împotriva chipului lui Dumnezeu din om. Acest păcat este de[1]osebit de respingător pentru Duhul Sfânt şi Îl înde[1]părtează. Ni se cere să luptăm necontenit şi înverşu[1]nat împotriva păcatului care sălăşluieşte atât în noi, cât şi în afara noastră. Este nevoie de nevoinţă şi de cumpătare statornică, astfel încât să ne fie mai uşor să dezrădăcinăm patimile şi păcatele din inimă şi să sădim în ea seminţele virtuţilor creştine.