Rugaciunile Sfintilor Parinti (Apanthisma)

 Editia de fata a Rugaciunilor Sfintilor Parinti (Apanthismei) reproduce traducerea de la Neamt din 1827, la care se adauga rugaciunile catre Dumnezeu ale Sfintului Efrem Sirul si o rugaciune a Cuviosului Iosif (†1828), ctitorul Manastirii Varatec.
Nadajduim ca si cititorul de astazi isi va desfata sufletul si duhul cu frumusetea si inaltimea minunatelor rugaciuni ale Sfintilor Parinti adunate in aceasta culegere de flori duhovnicesti.
 
Cuprins:
Înainte cuvîntare către cititori
Cuvînt pentru pocăinÅ£ă     
Cuprindere în scurt din Psalmii Prorocului Davíd
Rugăciuni fel de fel
Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul
Rugăciune a Cuviosului Iosif de la Văratec
Cuvînt de laudă pentru Arhierie
Notă asupra ediÅ£iei
Glosar
 
Întîia rugăciune către A tot Å£iitorul ÅŸi Iubitorul de oameni Dumnezeu ÅŸi Părinte.
A celui întru SfinÅ£i Părintelui nostru Vasilie cel Mare.
Stăpîne, Dumnezeule al tuturor, Părinte Prea bunule, Cela ce de a pururea eÅŸti ÅŸi petreci, Cela ce eÅŸti prea fără de început mai nainte de toÅ£i vecii, ÅŸi de a pururea asemenea ai pe a fi, nici începîndu se, nici încetînd; Cela ce cu fiinÅ£a eÅŸti cu totul neînÅ£eles, ÅŸi cu mărimea necuprins, ÅŸi cu bunătatea nemăsurat; Adîncul cel izvorîtor ÅŸi nepovestit al puterii ÅŸi al înÅ£elepciunii, pe Tine bine Te cuvintez, că ai căutat cu milă ÅŸi cu îndurări spre a mea ticăloÅŸie, ÅŸi m ai izbăvit de tina ÅŸi de noroiul lumii acesteia rele ÅŸi deÅŸarte, ÅŸi de multele ÅŸi de multe feluri curse dintr însa ale vicleanului stăpînitor al întunericului veacului acestuia. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că ai minunat spre mine, păcătosul, milele Tale. Åži întru toate prea iubitor de oameni Te ai făcut mie, ÅŸi hrănitor, ÅŸi ocîrmuitor, ÅŸi păzitor, ÅŸi sprijinitor, ÅŸi scăpare, ÅŸi mîntuitor, ÅŸi purtător de grijă al sufletului ÅŸi al trupului. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că ai arătat spre mine, nevrednicul, multă ÅŸi nemărginită iubirea Ta de oameni. Că în fiecare zi, din a mea lenevire, însumi de sine mi vînzîndu mă diavolului, mă păzeÅŸti ÅŸi mă mîntuieÅŸti, ÅŸi din cursele lui mă răpeÅŸti. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că mi ai dăruit mie stăpînire de pocăinÅ£ă pentru păcatele mele, ÅŸi mi ai arătat nenumărate pricini de întoarcere de la răutăÅ£ile mele. Pe Tine bine Te cuvintez, Doamne, că neputincios fiind, întăreÅŸti slăbiciunea mea, ÅŸi nu mă laÅŸi cu totul să cad, ci îndată îmi întinzi de sus mînă de ajutor, ÅŸi către Sine Å£i mă întorci.
Ce voi răsplăti Å¢ie, Stăpîne Prea bunule, pentru toate bunătăÅ£ile care ai făcut ÅŸi faci cu mine, păcătosul? Ce mulÅ£umită ÎÅ£i voi da Å¢ie? Deci din zi pînă în noapte, ca o rîndunea, aÅŸa voi glăsui; ÅŸi ca o privighetoare, aÅŸa voi striga; ÅŸi nu voi înceta binecuvîntîndu Te în toate zilele vieÅ£ii mele, pe Tine, Făcătorul ÅŸi De bine dătătorul ÅŸi Purtătorul meu de grijă. Eu, Doamne, nu sînt vrednic să grăiesc către Tine, pentru că sînt foarte păcătos. MulÅ£umesc Å¢ie, Doamne, că îndelung ai răbdat pentru greÅŸalele mele, ÅŸi pînă acum nemuncit m ai lăsat. MulÅ£umesc Å¢ie, Doamne, că nu voieÅŸti moartea păcătosului, precum să se întoarcă ÅŸi să fie el viu. Că eu vrednic sînt multe a pătimi, ÅŸi a fi lepădat de la faÅ£a Ta, Doamne; iară iubirea Ta de oameni cea nepomenitoare de rău îndelung a răbdat pentru mine. MulÅ£umesc Å¢ie, Doamne, deÅŸi nu sînt din destul către mulÅ£umirea nepomenirii Tale de rău. MiluieÅŸte mă, Doamne, ÅŸi îndreptează mi calea sufletului meu, ÅŸi calea vieÅ£ii mele spre voia Ta, ÅŸi mă ocîrmuieÅŸte precum ÅŸtie milostivirea Ta. Pentru mulÅ£imea îndurărilor Tale, fă mă desăvîrÅŸit spre tot lucrul bun al bunei plăcerii Tale, ÅŸi aÅŸa mă slobozeÅŸte din ticălosul meu trup. Că Å¢ie se cuvine a ne milui ÅŸi a ne mîntui pe noi, Dumnezeule. Åži Å¢ie Slavă, ÅŸi mulÅ£umită, ÅŸi închinăciune înălÅ£ăm, împreună ÅŸi Unuia născut Fiului Tău, ÅŸi Prea sfîntului, ÅŸi Bunului, ÅŸi De viaÅ£ă făcătorului Tău Duh, acum ÅŸi pururea, ÅŸi în vecii vecilor. Amin.

Întîia rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos.
A celui întru SfinÅ£i Părintelui nostru Ioann Gură de Aur, pe care o zicea el în fiecare zi. 
Doamne Dumnezeul meu, Cel mare ÅŸi înfricoÅŸat ÅŸi slăvit, Făcătorul a toată zidirea cea văzută ÅŸi gîndită, Cela ce păzeÅŸti aÅŸezămîntul Tău ÅŸi mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine ÅŸi păzesc poruncile Tale: ÅŸi acum, ÅŸi totdeauna, mulÅ£umesc Å¢ie, pentru toate facerile Tale de bine cele făcute spre mine, cele arătate ÅŸi cele nearătate. Åži pînă acum Te laud, ÅŸi Te slăvesc, ÅŸi Te măresc pe Tine; pentru care ai minunat spre mine milele Tale cele bogate ÅŸi îndurările Tale, sprijinindu mă din pîntecele maicii mele, ÅŸi întru toate grijindu Te de mine, ÅŸi păzind ÅŸi ocîrmuind cu cuvioÅŸie cele ale mele, pentru singură bunătatea ÅŸi iubirea Ta de oameni. Că nu ai trecut cu vederea smerenia mea, pentru nevrednicia ÅŸi împătimirea mea, ci pentru iubirea Ta de oameni ÅŸi milostivirea nu ai încetat de a face bine ÅŸi a Te îngriji; ÅŸi pînă la bătrîneÅ£e ÅŸi cărunteÅ£e, Dumnezeul meu, să nu mă părăseÅŸti. Iisuse Hristoase, Numele cel bun, DulceaÅ£a mea, ÅŸi Dorirea mea, ÅŸi Nădejdea mea, Cela ce Te ai făcut om pentru noi, ÅŸi toate cu înÅ£elepciune le ai iconomisit ÅŸi le ai tocmit pentru mîntuirea noastră, mă mărturisesc Å¢ie, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea. Îmi plec genunchile trupului ÅŸi ale sufletului, arătîndu Å¢i Å¢ie, Dumnezeului meu, toate păcatele mele. Pleacă Å¢i ÅŸi Tu urechea Ta spre rugăciunea mea, ÅŸi lasă păgînătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am greÅŸit, Te am întărîtat, Te am amărît pe Tine, Bunul meu Stăpîn ÅŸi Hrănitor ÅŸi Purtător de grijă. Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită, pe care nu am făcut o, ÅŸi cu lucrul, ÅŸi cu cuvîntul, ÅŸi cu cunoÅŸtinÅ£a, ÅŸi cu necunoÅŸtinÅ£a, cu aducerile aminte ÅŸi cu înÅ£elegerile. Cu covîr-ÅŸire întru covîrÅŸire păcătuind, ÅŸi de multe ori a mă pocăi făgăduindu mă, de atîtea ori întru aceleaÅŸi păcate am căzut. Mai cu lesnire picăturile de ploaie se vor număra, decît mulÅ£imea păcatelor mele. Că au covîrÅŸit capul meu, ÅŸi ca o sarcină grea s au îngreuiat. Că din tinereÅ£ile mele ÅŸi pînă acum, poftelor celor necuvioase uÅŸa deschizîndu le, porniri neînfrînate ÅŸi fără de rînduială am uneltit, întinîndu mi haina Sfîntului Botez, cea Å£esută de sus, biserica trupului meu mînjind o, ticălosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcîndu l, ÅŸi toată altă fărădelege ÅŸi nedreptate lucrînd; pe care, de voi voì din parte să le pomenesc, mă va lăsa vremea povestindu le. 
Dar fiindcă toate le ÅŸtii Tu (că nici nu este zidire nearătată înaintea Ta, că toate goale ÅŸi descoperite sînt ochilor Tăi), ce se cade a zice către Cel ce ÅŸtii cele cunoscute de Tine? Însă inima mea se zdrobeÅŸte, ÅŸi sufletul, ÅŸi cu totul întru adîncul nedumeririi mă afund, aducîndu mi aminte că atunci păcătuind, nici puÅ£in oareÅŸce lucru de căinÅ£ă nu am arătat. Åži vremea tăierii este aproape, ÅŸi sorocul morÅ£ii stă de faÅ£ă, iară vremea pocăinÅ£ei, nicăieri. Pentru aceasta s a tulburat sufletul meu, ÅŸi de durere ÅŸi de întristare este plin. Că ne gata ÅŸi nepregătit fiind, ÅŸi socotind ÅŸi cercînd cele pentru sine mi, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip ÅŸi meÅŸteÅŸugire, prin care mă voi izbăvi de focul cel veÅŸnic. Că dacă dreptul abia se mîntuieÅŸte, eu, păcătosul, unde mă voi arăta? Åži dacă prin multe scîrbe ÎmpărăÅ£ia lui Dumnezeu celor vrednici este însortită, ÅŸi strîmtă ÅŸi necăjită este calea vieÅ£ii, eu, întru desfătare ÅŸi întru neînfrînare totdeauna petrecînd, cum mă voi învrednici de mîntuire? Åži dacă toată dreptatea omului este ca o tearfă lepădată, atîta noroi ÅŸi nedreptate ce se va socoti? Åži dacă pentru un cuvînt deÅŸert va să dea cineva seamă, eu, pentru atîtea păcate, ce răspuns potrivit voi avea? Vai, suflete! Că aÅŸa cele ale noastre au sporit! Scurtă este viaÅ£a ÅŸi de puÅ£ină vreme, iute trecînd ÅŸi către moarte trimiÅ£înd. VeÅŸnică este munca, precum ÅŸi ÎmpărăÅ£ia drepÅ£ilor, ÅŸi viaÅ£a amîndurora necurmîndu se cu moartea. Deci ce voi face? Ce voi lucra? În ce beznă pe sine mi mă voi arunca? Că înfricoÅŸată este ÅŸi moartea, ÅŸi mai ales a păcătoÅŸilor, fiindcă ÅŸi cumplită este – că moartea păcătoÅŸilor cumplită este –, iară mai vîrtos, cu mult mai înfricoÅŸat lucru este a cădea în mîinile Dumnezeului celui viu, dintru care nu este cel ce va putea să scoată. 
Deci cînd va veni să Se slăvească întru SfinÅ£ii Săi, ÅŸi să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, cînd scaunele se vor pune, ÅŸi nemitarnicul Judecător înfricoÅŸat va ÅŸedea, ÅŸi rîul cel de foc va trece pe dinainte, ÅŸi strălucirea ÅŸi bucuria DrepÅ£ilor gătită se va arăta, ÅŸi toate milioanele Îngerilor, ÅŸi toÅ£i oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută ÅŸi cea gîndită cu cutremur va sta de faÅ£ă, ce voi face eu atunci, de ruÅŸine plin fiind, de conÅŸtiinÅ£ă mustrat, de toată îndrăzneala ÅŸi darea de răspuns lipsit? Suspin dinspre toate părÅ£ile. Ah, rele! Ce voi plînge întîi? Ce voi suspina al doilea? Ce voi tîngui? Lipsirea de bunătăÅ£i sau chinuirea durerilor? Nemărginirea muncii sau despărÅ£irea de la Dumnezeu? Plîngi, ticăloase suflete, aducîndu Å£i aminte de acestea, ÅŸi care după ieÅŸire te vor întîmpina, că foarte grele vor fi ÅŸi dureroase. Åži strigă: 
Dumnezeul Puterilor, Dumnezeul cel veÅŸnic, Dumnezeul milei ÅŸi al îndurărilor! Să nu mă părăseÅŸti, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mîntuirii mele. Că ÅŸtiu milostivirea Stăpînului meu. Åžtiu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni. Åži că voitor al milei este, Care nu voieÅŸte moartea păcătosului precum să se întoarcă ÅŸi să fie el viu, ÅŸi voieÅŸte ca toÅ£i să se mîntuiască ÅŸi la cunoÅŸtinÅ£a adevărului să vie, ÅŸi mai ales cei ce se întorc de la păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepÅ£i, ci pe cei păcătoÅŸi la pocăinÅ£ă. Că nu au trebuinÅ£ă cei sănătoÅŸi de doctor, ci cei ce rău pătimesc. 
Că ÅŸi aÅŸa aflîndu mă, ÅŸi aÅŸa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici mă deznădăjduiesc de a mea mîntuire. Acum am început a grăi către Domnul meu: Iară eu sînt pămînt ÅŸi cenuÅŸă. Vierme, ÅŸi nu om. Ocară a oamenilor, ÅŸi defăimare a norodului. Dă mi mie cuvînt întru deschiderea gurii mele, Cela ce dai rugăciunea celui ce se roagă. Că de la Tine este toată darea cea bună, ÅŸi tot darul desăvîrÅŸit de sus este, pogorîndu se de la Tine, Părintele luminilor. Ca ÅŸi să mă rog după vrednicie, ÅŸi să cer cele de folos, ÅŸi să nu mă întorc smerit ÅŸi ruÅŸinat, ci dobîndind cele ce am nădăjduit. Åži aÅŸa mă voi duce bucurîndu mă, întru deplin adeverirea inimii. 
MiluieÅŸte mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu. MiluieÅŸte mă, Doamne, că neputincios sînt, Doctorul sufletelor ÅŸi al trupurilor. Ca ÅŸi cum aÅŸ sta înainte la înfricoÅŸatul Tău scaun, ca ÅŸi cum m aÅŸ atinge de prea curatele Tale picioare, aÅŸa mă rog ÅŸi cer, ÅŸi mă cuceresc cu zdrobită ÅŸi smerită inimă: CurăÅ£eÅŸte mă pe mine, păcătosul. Iartă mi mie, netrebnicului ÅŸi smeritului. Caută din Sfînt lăcaÅŸul Tău spre ticăloÅŸia mea. PriveÅŸte dintru înălÅ£imile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău, ÅŸi să nu treci cu vederea rugăciunea mea; slăbeÅŸte mă, ca să mă odihnesc mai nainte de a mă duce, de unde de aici nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă mă. Că Tu ÅŸtii, Stăpîne, lesne alunecarea firii omeneÅŸti, ÅŸi că plecat este cugetul omului cu osîrdie spre cele rele din tinereÅ£e. Adu Å¢i aminte că pămînt sîntem. Adu Å¢i aminte că numai Tu singur eÅŸti curat ÅŸi fără prihană ÅŸi neîntinat, iară noi toÅ£i întru certări ÅŸi canonisiri sîntem. Adu Å¢i aminte de îndurările Tale cele din veac ÅŸi de mila Ta. Åži să nu mă osîndeÅŸti cu fărădelegile mele, nici să mi răsplăteÅŸti după păcatele mele. Åžtiu mulÅ£imea fărădelegilor mele, că multă este, ÅŸi nu este supusă numărului, dar ÅŸtiu ÅŸi noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este, ÅŸi nebiruit. Că Tu eÅŸti cel ce ridici păcatul lumii, Care Te ai pogorît din Cer pe pămînt ca să cauÅ£i oaia cea rătăcită ÅŸi pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce ÎÅ£i pui sufletul pentru oi, ÅŸi ai venit în lume să mîntuieÅŸti pe cei păcătoÅŸi, dintre care cel dintîi sînt eu. 
MiluieÅŸte, Milostive, făptura mîinilor Tale. Să nu Te îngreÅ£oÅŸezi de mine, nevrednicul; ci îndură Te spre făptura Ta. Cela ce pentru mine Cruce ai răbdat, ÅŸi semnele rănilor ai primit ÅŸi m ai vindecat; ÅŸterge rănile mele cu doctoria milostivirii ÅŸi cu buretele iubirii de oameni. Că toate le poÅ£i, ÅŸi nimic nu ÎÅ£i este Å¢ie cu neputinÅ£ă. Dă umilinÅ£ă inimii mele celei împietrite. UÅŸurează mi greutatea conÅŸtiinÅ£ei. PrimeÅŸte lacrimile mele ÅŸi suspinarea, ca ale curvei, ÅŸi ca ale lui Petru, verhovnicul Apostolilor. PrimeÅŸte această mică mărturisire ÅŸi pocăinÅ£ă a mea, Cela ce ai primit buna cunoÅŸtinÅ£ă a tîlharului pe Cruce. PrimeÅŸte rodul cel din buzele mele ca pe o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună mireasmă. 
Mă rog, îmblînzeÅŸte Te. Mă cuceresc, înduplecă Te. A păcătuit ÅŸi Manassì, împăratul acela; ci nu s a pierdut, fiindcă s a căit. A păcătuit ÅŸi Davíd mai nainte de acela; ci păcatul plîngîndu ÅŸi, s a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc ÅŸi mîngîie mîhniciunea mea, care gonesc deznădăjduirea de la mine ÅŸi hrănesc nădejdea mîntuirii mele. Mîngîie ÅŸi Tu inima mea, Părintele îndurărilor ÅŸi Dumnezeul a toată mîngîierea. OdihneÅŸte o, ÅŸi fă i bine cu izvorul milei Tale ÅŸi al bunătăÅ£ilor. Multe ai făcut din veac mari ÅŸi minunate, slăvite ÅŸi înfricoÅŸate, cărora nu este număr; iară dacă pe mine, curvarul, mă vei mîntui, mai multă ÅŸi mare minune vei face. Că atîta este puterea milostivirii ÅŸi a iubirii Tale de oameni, încît ÅŸi din noroi mărgăritar face, ÅŸi din fiu al gheenii, fiu al ÎmpărăÅ£iei săvîrÅŸeÅŸte. 
Åži încă voi striga către Domnul meu, ÅŸi către Dumnezeul meu mă voi ruga: OcîrmuieÅŸte rămăÅŸiÅ£a vieÅ£ii mele după voia Ta. ÎntăreÅŸte mă întru frica Ta. Întemeiază mă întru dragostea Ta. Åži cu mulÅ£imea bunătăÅ£ii Tale, sfîrÅŸit bun, ÅŸi vrednic iubirii Tale de oameni dăruieÅŸte mi. Åži caută cu milă ÅŸi cu iubire de oameni spre oasele ÅŸi încheieturile mele, ÅŸi spre toată alcătuirea ipostasului meu. Åži la loc de repaos ÅŸi de odihnă ticălosul meu suflet povăÅ£uindu l, aÅŸează l. Că multe lăcaÅŸuri sînt la Tine, fiecăruia după vrednicie împărÅ£indu i. 
Åži încă mă rog ÅŸi mă cuceresc: Dă, Doamne, ÅŸi dar de pricepere nevredniciei mele, ca să înÅ£eleg cele bine plăcute Å¢ie, ÅŸi mie de folos. Åži nu numai să le înÅ£eleg, ci ÅŸi să fac aceea, adică a nu mă răpi ÅŸi împreună a mă duce cu cei deÅŸerÅ£i, a nu lucra cele necuvioase, cu nemărire deÅŸartă împreună a mă smeri cu cei smeriÅ£i, ÅŸi cu cei ce pătimesc împreună a pătimi, ÅŸi celor ce greÅŸesc a le ierta. Pentru că ÅŸtiu că de nu voi lăsa, nu mi se va lăsa. Pentru aceasta mă rog, iartă toate tuturor celor ce îmi greÅŸesc mie. Că nu sînt aceÅŸtia pricinuitori, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta, ÅŸi nu păzesc poruncile Tale. Åži celor ce mă iubesc pe mine răsplăteÅŸte le cu bogatele Tale daruri. Åži pe părinÅ£ii cei duhovniceÅŸti ÅŸi fraÅ£ii pe care Tu mi i ai dat, Milostive, cu judecăÅ£ile care ÅŸtii, împreună cu mine, cu iubire de oameni îndurîndu Te miluieÅŸte i. 
Graiurile acestea ale rugăciunii mele fie întîmpinîndu mă pe mine, ÅŸi trăind eu, ÅŸi după ce voi muri. Mărturisirea aceasta ÅŸi lacrimile îndreptează se ca tămîia înaintea Ta, iară eu în fiecare zi aÅŸtept moartea cea netrecută. Åži trupul meu cel ticălos îngropării dîndu se, se va strica, pe care îl vei învia, Dătătorule de viaÅ£ă, nestricat, în vremea facerii celei de a doua oară, iară duhul meu în mîinile Tale îl pun. OdihneÅŸte, Sfinte Stăpîne, întru lumina viilor ÅŸi în lăcaÅŸul celor ce se veselesc, ÅŸi pe ai mei născători ÅŸi strămoÅŸii ÅŸi fraÅ£ii, iară ai Tăi robi bine cunoscători, ÅŸi pe cei ce mi au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dînÅŸii; ÅŸi tuturor celor ce întru bună credinÅ£ă s au săvîrÅŸit, iartă le. Că deÅŸi am păcătuit, dar nu ne am depărtat de la Tine, nici am întins mîinile noastre către Dumnezeu străin, ci pe Tine Te am cunoscut. Åži pe Tine Te am iubit. Åži întru Tine am crezut. Åži Å¢ie ne închinăm, Unuia Dumnezeu în Treime. Întru Tine ne rugăm, ÅŸi la Tine nădejdile mîntuirii le atîrnăm. MiluieÅŸte ne pe noi după mare mila Ta, ÅŸi ne mîntuieÅŸte întru ÎmpărăÅ£ia Ta cea cerească. 
Adevărat, Doamne al meu, Doamne: aÅŸa facă se acestea întru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă ÅŸi necovîrÅŸită bunătate a Ta, ÅŸi pentru milostivirea ÅŸi iubirea Ta de oameni cea negrăită. Pentru rugăciunile Prea slăvitei, Prea lăudatei, Prea blagoslovitei ÅŸi Cu Dar dăruitei, Prea sfintei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarea ÅŸi pururea Fecioara Maria, ale Puterilor celor cereÅŸti ÅŸi înÅ£elegătoare, ÅŸi ale tuturor SfinÅ£ilor care din veac bine Å¢i au plăcut Å¢ie. Amin. Amin. Amin.