Poezii

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) debutează în 1937 ca poet în Bilete de papagal. Apropierea sa de Arghezi (care îi va prefața mai târziu o carte de reportaje) avea să însemne, practic, introducerea definitivă a lui C.V. Gheorghiu în lumea literară.
În 1937, îi va apărea la Cartea Românească prima plachetă de poezie, Viața de toate zilele a poetului. În 1940, Gheorghiu publică cel de‑al doilea volum de versuri – Caligrafie pe zăpadă –, care va fi încununat cu Premiul pentru scriitorii tineri al Fundațiilor Regale. Poetul va lua atitudine, condamnând public, în virtutea credinței sale creștine, asasinarea lui Armand Călinescu și închinând memoriei sale un poem, ce avea să fie publicat în 1940. Ultima plachetă de versuri a lui Constantin Virgil Gheorghiu, de dinaintea exilului său, Ceasul de rugăciune, se va bucura și ea de o bună primire în lumea literară.
Deși cunoscut mai cu seamă ca un prolific romancier al exilului românesc postbelic – până în prezent cel mai tradus scriitor român din toate timpurile –, Constantin Virgil Gheorghiu este autorul unei opere poetice ce a rămas nemeritat în umbră. Retipărită acum, după mai bine de opt decenii, ea reîntregește portretul celui ce s‑a numit, până la trecerea sa la cele veșnice în 1992, „poetul lui Hristos și al României”.
Și pentru toți am scris
Și peste toți am scuturat din sufletul meu
Câte‑o petală de vis… (C.V. Gheorghiu)