| Editura | |
|---|---|
| Format | 14.5*21 cm |
| Nr pagini | 272 |
| Tip copertă | Cartonată |
Preț:
58,50 lei
Poeme alese
Sfântul Efrem Sirul (cca. 306-373 d. Hr.) – Mar Efrem – este unul dintre cei mai importanți scriitori bisericești de limbă siriacă, a cărui gândire teologică este exprimată într-un mod autentic și profund mai cu seamă în poezie. Ferindu-se metodic de a cugeta la Dumnezeire în termeni tehnici și structuri categoriale delimitative, poetul sirian recurge la o pleiadă de elemente purtătoare de sens și potențialitate – simboluri, tipuri, paradoxuri, metafore, antinomii – ce au rolul de a călăuzi cititorul sau auditoriul operei sale poetice la o cunoaștere nedespărțită de trăire, o cunoaștere întru adevăr a unor ipostaze ale tainei Celui tăinuit.
Selectate din vasta operă poetică efremiană, orânduită în douăsprezece cicluri poetice încă de timpuriu, poemele din această colecție urmează linia de gândire a Sfântului Efrem în ceea ce privește istoria mântuirii, începând astfel cu raiul, continuând cu evenimentele vieții lui Hristos Cel Întrupat și ajungând la viața sacramentală a Bisericii.
Cu ochiul minții luminat și întotdeauna privind înspre Hristos, cheia de lectură a acestor poeme și a întregii opere efremiene, cititorul are posibilitatea unei călătorii duhovnicești pline de miez, cu popasuri în binecunoscute locuri biblice și părtășii la evenimente iubite din viața Mântuitorului în lume, cu desfătătoare jocuri dramatice și personaje savuroase care se întrec în a-și dovedi priceperea și înțelepciunea, dar mai ales cu prefirate luciri adamantine de supra-lumesc, care îndeamnă la contemplare, la nemișcare și la negrăire
58,50 lei
- Editura: Sfantul Nectarie
- Format: 14.5*21 cm
- Nr pagini: 272
- Tip copertă: Cartonată
TRANSPORT GRATUIT
Pentru comenzile de peste 150 de lei!
Titluri similare
30,00 lei
18,00 lei
- Editura: Evanghelismos
- Format: 11x17 cm
- Nr pagini: 192
8,00 lei
- Editura: Crimca
- Format: 11x19cm
- Nr pagini: 84
- Tip copertă: Broșată
11,00 lei
8,25 lei
- Editura: Evanghelismos
- Format: 10.5x16.5 cm
- Nr pagini: 128
7,00 lei
- Editura: Doxologia
- Format: 11*16 cm
- Nr pagini: 176
- Tip copertă: Broșată
20,00 lei
- Editura: Evanghelismos
- Format: 11x17 cm
- Nr pagini: 112
6,00 lei
- Editura: Chilia Buna Vestire
- Format: 16.5x23.5 cm
- Nr pagini: 95
30,00 lei
11,00 lei


Recenzii
Nu există recenzii până acum.