Preț:

29,00 lei

Stoc epuizat

Admirabila tacere Jurnal 2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968

Alexandru Mironescu n-a fost un dizident, ci unul din marii Rezistenţi intelectuali români care au traversat cu capul sus o întreagă epocă de rătăcire ideologică, morală şi politică. În acest sens, Jurnalul său este mărturia unei lupte zilnice de a nu se lăsa zdrobit şi devorat de ambiţia dramatică şi dezgustătoare a cotidianului socialist românesc. Al. Mironescu gândea că demnitatea umană constă înainte de toate în a rămâne fidel principiilor şi viziunii la care suntem capabili să aderăm. Jurnalul consemnează tocmai acest efort de zi cu zi de a nu se desprinde, de exemplu, de chipul lui Hristos căruia autorul îi afirmă o fidelitate de nezdruncinat, fiind totodată conştient că o asemenea atitudine, pe deplin asumată, poate perturba o viaţă de familie, numeroşi prieteni şi chiar societatea în căutare de repere în care a trăit.
Pare-se, icoana Rugului Aprins agăţată între două camere, cântă! L-am crezut pe cuvânt şi cred că Alexandru Mironescu a scris poeme şi a ţinut Jurnal percepându-i sunetele. Poemele filocalice ca şi Jurnalul său nu sunt texte literare. Sunt mai întâi şi întâi mărturia unui creştin care aude şi care se afirmă într-o solidaritate totală cu icoana rugăciunilor sale.

Andrei Paleolog

Stoc epuizat

29,00 lei

  • Editura: Eikon
  • Format: 12x21 cm
  • Nr pagini: 408
Autor: Alexandru; ISBN: 978-606-711-068-5

Stoc epuizat

Adăugat la favorite
Adăugat la favorite

Vezi produsele tale favorite din wishlist.

TRANSPORT GRATUIT

Pentru comenzile de peste 150 de lei!

Brand: Alexandru;, Mironescu

Editura

Format

12×21 cm

Nr pagini

408

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Admirabila tacere Jurnal 2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Titluri similare

Scroll to Top