Adevarata pocainta intareste unitatea Bisericii – Mitropolit Antonie Plamadeala

„Elementul esenÈ›ial al pocăinÈ›ei este tocmai partea de final a aceluiaÈ™i cuvânt: «căinÈ›a», laolaltă cu ale ei componente: rugăciunea, cererea de iertare, postul cu metanii, faptele bune, compensatoare a răului pe care le-ai făcut (dacă ai făcut cuiva rău, în compensaÈ›ie, fă-i mai mult bine decât răul pe care l-ai săvârÈ™it), jertfă personală (care s-ar traduce prin milostenie: a da ceva de la gura ta, din buzunarul tău, din munca ta pentru greÈ™eala pe care ai săvârÈ™it-o). Această jertfă eliberează de coÈ™marul greÈ™elii.

Cum am descrie noi căinÈ›a? Este un simplu exerciÈ›iu intelectual căinÈ›a? E de ajuns, oare, să conÈ™tientizăm că am greÈ™it, doar aÈ™a, la nivel informativ? Să zicem că e ceva, dar nu totul. Trebuie să conÈ™tientizăm greÈ™eala, trebuie să înÈ›elegem că am încălcat legea morală È™i că, încălcând-o, se cuvine a repara cumva. Dacă nu o reparăm, rămânem vinovaÈ›i. Dar atunci apare un nou sentiment, începutul căinÈ›ei: părerea de rău.

Prin urmare, dincolo de atitudinea intelectuală de care am vorbit, apare, dintr-odată, ceva în plus, o zvâcnire în inimă, care este părerea de rău, sau alta, mai mică: «ar trebui să-mi pară rău». Nici aceasta nu e de neglijat, deoarece, deÈ™i se află încă la nivelul intelectului, e un pas înainte spre căinÈ›ă, e pe cale să se transforme într-un simÈ›ământ al inimii.”

Mitropolitul Antonie Plămădeală